Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Dacă ești o companie care nu are chef, timp sau bani să investească în resursa umană, participă la un târg de cariere și fură un angajat de la competiție”

Spread the love

  Ce nu știi însă este că toate lăudăroșeniile lor sunt povești de adormit mediul de afaceri pentru că, singurul lucru pe care îl fac este să fure angajați de la competiție.

Păi are cineva chef, bani și timp să investească în angajați? Are cineva chef, bani și timp să dezvolte un director financiar sau economic, un specialist de calitate, de la director la analist, un specialist în operațiuni industriale de la director la ingineri la supervizori la operatori mașini alfa-numerice, un specialist în planificarea producției, un specialist în lanțul de aprovizionare, un specialist de mediu?Uite.

Un director financiar se pregătește în 5-10 ani, instructajul costă sute de mii de lei.

Specialiști de calitate și de operațiuni industriale nu există, ei trebuie luați de pe băncile facultății, durează 1-3 ani pregătirea lor, tot sute de mii de lei.

Specialiști de planificare, de aprovizionare, de mediu, la fel, nu există, costă mii și mii de lei pregătirea lor.

Pentru pregătirea unor astfel de specialiști este necesară muncă asiduă în interiorul organizației, parteneriate cu instituțiile de învățământ, donații de echipamente scumpe către universități în așa fel încât instruirea să se facă de pe băncile facultății, etc.

 Prostii! Timp și bani dați de pomană.

Așadar, mergem la competiție și furăm.

Luăm oameni gata pregătiți de fraierii din alte companii, care cred bazaconii de tipul învățământ dual preuniversitar și universitar sau pierd vremea în pregătirea angajaților prin parteneriate cu facultățile.

Sunt unii angajatori fraieri care cred în rolul angajatorilor de a ajuta societatea să progreseze prin dezvoltarea generațiilor Y și Z.

 Cât de fraieri pot fi?Furtul de angajați este soluția perfectă pentru orice șef de resurse umane:Așadar, fură un angajat de la competiție, fură 2, 5, 10.

 Totuși, fii un pic prudent, respectă niște reguli de bază: Singura cale ieftină și rapidă de dezvoltare a organizației tale este să furi angajați de la competiție.

Succes!Opinie de Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj

Lasă un răspuns