Marcel Ciolacu: „Peste 65 de miliarde de euro vor fi atrase în perioada 2025-2028” (P)

Spread the love

   Marcel Ciolacu propune, printre altele, simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene prin negocierea unor reguli mai flexibile pentru acordarea ajutorului de stat și pentru achizițiile publice, eliminând barierele birocratice și accelerând implementarea proiectelor.

Guvernul PSD va solicita Comisiei Europene revizuirea directivelor în domeniul achizițiilor publice, pentru a asigura coerența și corelarea prevederilor sectoriale, cu obiectivul final de simplificare a procedurilor.

 De asemenea, candidatul PSD la Președinție susține promovarea și apărarea intereselor naționale ale României în politica de coeziune a Uniunii Europene.

În discuțiile preliminare publicării cadrului legislativ pentru politica de coeziune post-2027 și, ulterior, în negocierea acestuia, se va promova, ca o linie roșie pentru România, principiul managementului partajat în politica de coeziune, astfel încât 70% din programele UE să fie guvernate de acest principiu.

Un alt obiectiv se referă la prelungirea termenului de implementare a Mecanismului de Redresare și Reziliență pentru utilizarea integrală a fondurilor alocate.

Guvernul PSD va susține extinderea termenului de utilizare a fondurilor din PNRR până la 1 decembrie 2027, astfel încât România să poată valorifica integral resursele alocate.

Marcel Ciolacu își asumă absorbția a peste 65 de miliarde de euro din fonduri europene în perioada 2025-2028.

Până la finalul anului 2028, România va atinge un grad de absorbție de 90% din fondurile alocate prin Politica de Coeziune 2021-2027, iar până în 2029 se va realiza rambursarea integrală a acestora.

Tot până la finalul anului 2028, țara noastră va finaliza implementarea reformelor și investițiilor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, absorbind 100% din alocarea totală de 28,5 miliarde de euro.

În cadrul Fondului Social pentru Climă, România va utiliza cel puțin 30% din fondurile disponibile, în valoare de 5-6 miliarde de euro.

„Până la finalul anului 2028 vom realiza toate plățile aferente programelor 2021-2027 și vom atinge un grad de absorbție de 90%, din alocarea totală de 31,35 miliarde de euro.

Până la finalul anului 2028 vom realiza implementarea reformelor și investițiilor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență al României, unde vom avea un grad de absorbție de 100% din alocarea totală de 28,5 miliarde de euro”, a declarat Marcel Ciolacu.

Publicat la comanda PSD.

CMF: 31240010CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns