Airbnb cere primarului Barcelonei să revizuiască interdicţia privind închirierile pe termen scurt, susţinând că măsura favorizează doar industria hotelieră şi nu rezolvă criza locuinţelor, scrie Reuters.
Airbnb cere autorităţilor din Barcelona să reconsidere măsurile împotriva chiriilor pentru turişti Airbnb a trimis o scrisoare primarului Barcelonei, Jaume Collboni, cerând revizuirea planului de eliminare a închirierilor pe termen scurt până în 2028.
Sara Rodriguez, şefa Airbnb în Spania şi Portugalia, a spus că măsurile favorizează industria hotelieră şi nu abordează problemele legate de supra-turism şi criza locuinţelor.
„Singurul beneficiar al acestei politici este industria hotelieră”, a scris Rodriguez într-un document, potrivit Reuters.
Vezi mai multe articole din categoria externe Primăria Barcelonei nu a comentat cererea.
Airbnb susţine că măsurile restrictive din ultimul deceniu, inclusiv limitele stricte pentru noi licenţe de cazare turistică în centrul oraşului, nu au avut efectul dorit.
Potrivit datelor oficiale citate de companie, chiriile pe termen lung au crescut cu peste 70%, iar preţul mediu al camerelor de hotel a crescut cu peste 60%, în timp ce numărul locuinţelor de închiriat pe termen scurt s-a înjumătăţit din 2020.
Airbnb argumentează că există de opt ori mai multe locuinţe neocupate decât închirieri turistice în Barcelona, sugerând că politicile care vizează locuinţele vacante ar fi mai eficiente în ceea ce priveşti creşterea ofertei de locuinţe accesibile.
Primarul Collboni a anunţat inclusiv interdicţia de construire a hotelurilor în centrul oraşului, dar a propus creşterea capacităţii hoteliere în alte zone.
Industria turistică din Spania, reprezentată de Exceltur, susţine reglementarea strictă a platformelor de închiriere, descriind expansiunea acestora ca „scăpată de sub control”.