Laura Buciu Laura Buciu Nominalizarea lui Marco Rubio pentru funcţia de secretar de stat al Statelor Unite ale Americii are o semnificaţie foarte puternică şi arată clar pe ce linie externă va merge administraţia Trump, spune europarlamentarul Eugen Tomac.
Tomac, după nominalizarea lui Marco Rubio secretar de stat SUA: adoptă linia „pace prin putere” Tomac spune că l-a cunoscut pe senatorul Marco Rubio la Mar-a-Lago, exact după declanşarea războiului din Ucraina, şi cei doi au discutat despre Rusia şi noile provacari.
„Mi-a spus direct şi bine argumentat care sunt mizele Kremlinului în relaţia cu Republica Moldova.
Cunoaşte mai bine decât marea majoritate a politicienilor din România situaţia exactă şi riscurile la care este expusă Republica Moldova.
Sunt sigur că se va implica semnificativ în sprijinirea românilor de peste Prut, dar şi a vecinilor ucraineni atacaţi de Rusia.
În ciuda tuturor speculaţiilor, Rubio este un politician care acţionează precum un „vultur” în politica externă, adoptând linia: „oferim pace prin putere”.
Un aspect important este că este primul şef al diplomaţiei americane de origine hispanică, născut într-o familie de imigranţi din Cuba”, spune Tomac.
Vezi mai multe articole din categoria externe El adaugă că Marco Rubio este catolic şi s-a căsătorit în 1998 cu Jeanette Dousdebes, iar împreună au patru copii.
Preşedintele Trump l-a caracterizat astfel pe viitorul secretar de stat Marco Rubio: „Acesta va fi un adevărat prieten pentru aliaţii noştri şi un războinic fără frică, care nu va ceda niciodată în faţa adversarilor noştri”.