Daniel David, rectorul UBB Cluj, noul președinte al Conferinței Rectorilor Danubieni pentru următorii doi ani

Spread the love

  Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca, a fost ales noul președinte al Conferinței Rectorilor Danubieni (Danube Rectors’ Conference – DRC) pentru următorii doi ani, în cadrul Conferinței DRC 2024 din Austria (Krems).

  Pozițiile de vicepreședinte au fost ocupate de prof.

Stefan Koch, rector al Universității din Linz, și prof.

Nermina Hadzigrahic, rector al Universității din Tuzla.

„Mă bucură susținerea colegilor din DRC pentru poziția de președinte, le mulțumesc tuturor, mai ales celor din Austria pentru propunere și celor din țară pentru susținerea largă.

DRC este o organizație în care sunt dispus să investesc timp și efort managerial suplimentar (și nu sunt multe organizații pentru care aș face asta, exceptând GUILD și EUTOPIA.

În primul rând pentru că Dunărea creează o regiune cu caracteristici istorice, culturale și socio-economice specifice, care ne poate aduce avantaje competitive, inclusiv ca țară, DRC fiind relaționată și implicată și în Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

În al doilea rând, DRC este o organizație suficient de mare pentru a avea forță în deciziile relevante la nivel european, dar suficient de mică pentru a avea un numitor comun cu sens și semnificații pentru toți membrii.

De asemenea, mă bucură că între cei șase membri noi pe care i-am primit astăzi (n.

red.

15 noiembrie 2024) în DRC, doi sunt din România: Universitatea din București și Universitatea «1 Decembrie 1918» din Alba Iulia.

Dincolo de continuarea lucrurilor excelente de până acum în cadrul DRC, sper să pot introduce două mecanisme noi: «DRC Label», pentru unități academice comune membrilor DRC și promovarea unui concept comprehensiv de excelență, care să armonizeze toate universitățile membre, indiferent de profilul academic asumat (ex.

cercetare-avansată, educație, antreprenorial etc.

).

De asemenea, voi încerca să stimulez o implicare mai mare a DRC în deciziile europene relevante pentru domeniu”, a declarat Daniel David, potrivit unui comunicat de presă.

 Danube Rectors’ Conference/Conferința Rectorilor Danubieni este o organizație de aproximativ 70 de universități din țări relaționare cu Dunărea, fondată în urmă cu 41 de ani la Viena (Austria).

Lasă un răspuns