Decizia a venit de la doi judecători care au anulat toate audierile împotriva unor participanţi la revoltele din 6 ianuarie 2021.
„Şamanul” de la Capitol Hill Efectul imediat al venirii lui Trump la Casa Albă asupra proceselor deschise celor care au atacat clădirea Capitoliului: doi judecători federali au decis să amâne procesele penale pentru unii inculpaţi acuzaţi că au luat cu asalt clădirea pe 6 ianuarie 2021, constatând că iminenta învestire a preşedintelui ales Donald Trump ar putea face procedurile inutile.
În ciuda opoziţiei din partea Departamentului de Justiţie, judecătorii de district Carl Nichols şi Rudolph Contreras, numiţi de Trump, respectiv de Obama, au declarat că doresc să economisească resurse judiciare şi să evite chemarea a zeci de potenţiali juraţi pentru procese care ar putea fi anulate peste numai câteva săptămâni.
Vezi mai multe articole din categoria social Este pentru prima dată când judecătorii federali acceptă cererile inculpaţilor de amânare din 6 ianuarie, în aşteptarea unor potenţiale graţieri din partea lui Trump.
„Există o posibilitate reală ca acest lucru să se întâmple”, a spus Contreras, după ce a acceptat cererea de amânare prezentată de unul dintre inculpaţi.
Donald Trump este, de asemenea, urmărit penal pentru responsabilităţile sale în revoltele care au avut loc la Washington în ziua învestirii lui Joe Biden.
În acest caz, judecătorul responsabil cu procedura a anulat deja toate audierile programate, în ipoteza că acuzaţiile ar putea fi retrase.
După cum se ştie, Trump ar putea folosi decizia Curţii Supreme din iulie anul trecut, potrivit căreia preşedintele Statelor Unite este întotdeauna acoperit de imunitate cât timp cât este în funcţie.
La începutul anului 2024, instanţele Statelor Unite ale Americii pronunţaseră deja condamnări împotriva a peste 700 de participanţi la raidul de la Capitoliu şi la ciocnirile cu Poliţia.
Una dintre cele mai grele – 22 de ani de închisoare – l-a afectat pe Harry Tarrio.
În schimb, a primit 41 de luni de închisoare – şi a fost deja eliberat – Jacob Chansley, mai cunoscut drept „şamanul”, extremistul trumpian a cărui imagine cu chipul pictat şi coarnele pe cap făcuse înconjurul lumii.