Agenţia ONU din Gaza susţine că Israelul nu a respectat termenul limită impus de SUA pentru a creşte ajutorul umanitar, riscând astfel o reducere a sprijinului militar american, scrie BBC.
ONU: Israelul nu a atins ţinta SUA privind ajutorul umanitar pentru Gaza Într-o scrisoare adresată Israelului luna trecută, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a cerut creşterea ajutorului pentru a ajunge la cel puţin 350 de camioane pe zi până pe 12 noiembrie.
Potrivit ONU, nivelul actual al ajutoarelor din Gaza este la cel mai scăzut nivel din ultimul an, cu o medie de doar 40 de camioane pe zi.
Reducerea resurselor a dus la o criză umanitară acută, populaţia confruntându-se cu foamete.
Vezi mai multe articole din categoria externe Israelul susţine că a mărit cantitatea de ajutoare trimise, inclusiv prin redeschiderea unor puncte de trecere.
Totuşi, ONU afirmă că distribuirea acestor ajutoare este limitată de pericolele militare şi că responsabilitatea pentru siguranţa transporturilor revine Israelului, în calitate de putere ocupantă.
Pe fondul tensiunilor şi în pragul tranziţiei administraţiei SUA, este puţin probabil ca Washingtonul să aplice sancţiuni majore împotriva Israelului.