Festivalul SoNoRo – Ex libris începe marți, 12 noiembrie, la Cluj-Napoca

Spread the love

  Festivalul SoNoRo începe marți, 12 noiembrie 2024 în Cluj-Napoca, printr-un concert intitulat „Un veac de singurătate”, inspirat de cartea cu același titlu a scriitorului columbian Gabriel García Márquez.

Concertul va avea loc la Casino – Centrul de Cultură Urbană, de la ora 19:30, iar biletele se pot achiziționa pe Eventbook.

ro.

 Prima parte a ediției din acest an a Festivalului SoNoRo, intitulată Ex libris, a avut loc în București, în perioada 1-11 noiembrie.

Festivalul continuă în Cluj-Napoca, între 12 și 17 noiembrie, cu 7 concerte și evenimentul SoNoRo Talks & Music, unde publicul va asista la o discuție despre intersecțiile dintre muzică și literatură.

Concertul de deschidere, de la Casino, are în program lucrări semnate de Heitor Villa-Lobos, Alberto Ginastera, Johannes Brahms și Ernest Chausson, în interpretarea muzicienilor Francesco Ionașcu (vioară), Aylen Pritchin (vioară), Ștefan Șimonca-Oprița (vioară), Răzvan Popovici (violă), Justus Grimm (violoncel), Marianna Shirinyan (pian) și Thorsten Johanns (clarinet).

Ediția din acest an a Festivalului SoNoRo are ca sursă de inspirație arta ex librisului și cărțile, programul fiecărui concert fiind în strânsă legătură cu una dintre marile cărți ale literaturii universale.

Publicul din Cluj va descoperi titluri precum „Spre far”, de Virginia Woolf; „Portret al artistului la tinerețe”, de James Joyce; „Comoara din insulă”, de Robert Louis Stevenson; „Un veac de singurătate” și „Dragostea în vremea holerei”, de Gabriel García Márquez.

Organizatorii ne atrag atenția asupra concertului THE NEW OLD de miercuri, 13 noiembrie, ora 19:30, de la Sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai, susținut de Ansamblul Janoska.

Artiști Deutsche Grammophon, cei trei frați și cumnatul lor sunt maeștri ai improvizației, iar în concertul de la UBB vor interpreta „Cele patru anotimpuri” de Antonio Vivaldi în stilul Janoska.

Aceasă compoziție a lui Vivaldi este probabil una dintre cele mai faimoase lucrări ale muzicii occidentale, fiind alcătuită din douăsprezece tablouri muzicale în care Vivaldi folosește în mod ingenios forma de concert în trei mișcări, pe care el însuși a inventat-o pentru a sugera „pictura tonală”.

Ansamblul Janoska a ales această lucrare monumentală și atemporal de frumoasă pentru a construi o punte între capodopera lui Vivaldi și propria interpretare modernă, adăugând arta improvizației.

Fiecare dintre cei patru virtuozi își va compune „propriul” anotimp într-o legătură armonioasă cu instrumentul său.

De altfel, Ansamblul Janoska abordează „Cele patru anotimpuri” de Antonio Vivaldi cu respectul cuvenit și măiestrie, infuzându-le cu interpretările lor pentru a crea o splendoare sonoră orchestrală, care pune muzica celebrului compozitor într-o lumină nouă.

„Sunt foarte bucuros că Festivalul SoNoRo continuă în Cluj, unde avem deja un public fidel, pe care îl invit să participe la cât mai multe concerte.

Considerăm că atât programul pe care care îl propunem, cât și spațiile deosebite vor asigura succesul fiecărui concert.

 Vă atrag atenția în mod deosebit asupra concertului susținut de Ansamblul Janoska la Auditorium Maximum, în 13 noiembrie, ora 19:30, deoarece este unul dintre cele mai bine cotate ansambluri de World Music din prezent.

 Având în vedere apropiata aniversare a celor 300 de ani de la compoziția lui Vivaldi, în 2025, Ansamblul Janoska va avea un turneu mondial anul viitor, deci suntem norocoși că vor prezenta în România acest album pe care l-au lansat luna trecută.

De asemenea, în acest an, vom susține pentru prima dată un concert la Casa NUMAÀ, o clădire al cărei istoric începe în 1884 și care a fost restaurată timp de 20 de ani pentru a fi redată clujenilor și turiștilor.

Tot aici vom avea o expoziție de fotografie și vă invităm la vernisajul de miercuri, 13 noiembrie, de la ora 16:00.

De asemenea, în acest an vom organiza concertele SoNoRo Kids pentru școlile minorităților maghiare, săsești și în zone cu acces limitat la evenimente culturale.

Proiectul «SoNoRo Open House – promovează diversitatea prin inspirație» este realizat împreună cu Departamentul pentru Relații Interetnice, în calitate de partener principal, și mă bucur că putem include în festival astfel de concerte care se adresează minorităților.

În definitiv, muzica este pentru toată lumea, iar limbajul ei deschide mințile și unește sufletele”, a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

După cum a precizat Răzvan Popovici, ediția din acest an include în Cluj proiectul „SoNoRo Open House – promovează diversitatea prin inspirație”, susținut cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice, în calitate de partener principal.

Astfel, pentru a promova caracterul interetnic al orașului Cluj-Napoca se vor organiza o serie de evenimente pe care le prezentăm în continuare.

Concertul The Old New, din 13 noiembrie 2024, ora 19:30, de la Universitatea Babeș-Bolyai – Sala Auditorium Maximum, cu Janoska Ensemble, unul dintre cele mai renumite ansambluri de World Music din lume, este inclus în acest proiect.

Cei patru membri ai ansamblului cu origini slovace și-au format propriul stil de a reinterpreta piesele cele mai cunoscute din repertoriul internațional, aducând în atenția publicului elemente din muzica clasică, de jazz și pop, cu influențe maghiare, austriece, muzică lăutărească, balcanică sau din țara lor de origine, Slovacia.

Pentru concertele SoNoRo Kids, care fac parte din proiectul SoNoRo Open House, artiștii festivalului vor pregăti un program special, pe care îl vor susține în școlile minorităților maghiare, săsești și în zonele cu acces limitat la evenimentele culturale în care majoritatea elevilor sunt de etnie rromă.

În cadrul acestor programe se vor interpreta lucrări aparținând compozitorilor de etnie maghiară (Béla Bartók), rromă (melodii lăutărești din repertoriul de muzică clasică) sau evreiască (precum piese din folclorul idiș, adunate de Max Eisikovits), pentru a evidenția importanța moștenirii culturale a acestora.

O expoziție de fotografie, în cadrul proiectelor pentru copii din 2024, a fotografului Iosif Trif din Brașov, va fi prezentată publicului din Cluj la Casa NUMAÀ, în perioada 13-17 noiembrie a.

c.

, cu vernisajul în data de 13 noiembrie, de la ora 16:00.

Iosif Trif a realizat o serie de fotografii din timpul concertelor care au avut loc în școlile minorităților maghiare sau săsești din Transilvania, care redau entuziasmul tinerilor și bucuria de a avea ocazia, de cele mai multe ori pentru prima oară în viața lor, să asculte muzică clasică interpretată live.

În cadrul vernisajului, fotograful va prezenta proiectul care conține 21 de fotografii și abordările folosite pentru a capta esența momentelor unice din timpul concertelor.

Totodată, se va pune accent pe importanța facilitării accesului acestor copii către cultura de calitate și relevanța prezenței muzicii în procesul educațional, încă din clasele primare.

Iosif Trif este absolvent al specializării Cinematografie, Fotografie și Media de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și deține un masterat în Istoria Artei și Filosofia Culturii de la Universitatea din București.

 În ultimii 10 ani, a activat în diverse domenii și a realizat numeroase expoziții de fotografie, iar lucrările sale au fost publicate în reviste din România și din întreaga lume.

În cadrul ediției din acest an, programul „SoNoRo Open House – promovează diversitatea prin inspirație” va pune la dispoziția minorităților locuri pentru fiecare concert al festivalului, cu scopul de a încuraja și ușura accesul la astfel de evenimente culturale.

 Spotul festivalului, care poate fi urmărit AICI, este o animație inspirată de tema festivalului, tratată într-o cheie ludică – cu un personaj care este un mare cititor și meloman.

Spotul a fost realizat de echipa formată din Matei Branea (regie și animație), Ana Branea (scenariu și montaj) și Dan-Ștefan Rucăreanu (Design & Mix); cu sprijinul Video Dialog și Smart Sound Studio.

De asemenea, publicul fidel al Festivalului SoNoRo este invitat să urmărească AICI un Making of al ediției de anul trecut, când tema festivalului a fost On the Couch.

Artiștii invitați la această ediție a Festivalului SoNoRo din Cluj-Napoca sunt nume importante ale scenelor internaționale: violoniștii Alexandra Conunova (Republica Moldova), Francesco Ionașcu (România), Solenne Païdassi (Finlanda), Aylen Pritchin (Rusia) și Ștefan Șimonca-Oprița (România) ; violiștii Tomoko Akasaka (Japonia) și Răzvan Popovici (România); violonceliștii Justus Grimm (Germania) și Valentin Răduțiu (România); pianistele Diana Ketler (Letonia) și Marianna Shirinyan (Armenia); clarinetistul Thorsten Johanns (Germania) și Ansamblul Janoska (Slovacia).

Abonamentele și biletele la concertele din Cluj-Napoca se pot achiziționa de pe site-ul Eventbook.

De asemenea, posesorii oricărui card UniCredit Bank pot achiziționa abonamente și bilete cu o reducere de 20%.

Pensionarii, studenții, elevii și persoanele cu handicap beneficiază de o reducere de 50% și pot achiziționa biletele exclusiv de la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns