Andreea Soare Departamentul de Stat al SUA a aprobat o posibilă vânzare tip FMS către Coreea de Sud a patru avioane E-7 Wedgetail AEW&C şi a unui pachet logistic aferent în schimbul sumei de 4,92 miliarde de dolari, scrie Army Recognition.
Achiziţia are scopul întăririi metodelor ISR ale Seulului şi îmbunătăţirii interoperabilităţii cu forţele SUA prin intermediul unor capabilităţi C4ISR mai bune.
Achiziţia mai cuprinde şi un pachet cuprinzător de piese pentru aceste aeronave, inclusiv 10 motoare CFM56, radiouri AN/ARC-210, radare digitale de avertizare, unităţi de control LAIRCM, sensori de avertizare, emiţătoare IFF (Identification Friend of Foe) şi altele.
Vezi mai multe articole din categoria externe Achiziţia acestor avioane se înscrie în eforturile Coreei de Sud de a reduce dependenţa de forţele SUA pentru supravegherea aeriană şi de întărire a capabilităţilor sale de ISR.
Coreea de Sud deja are patru avioane E-7 AEW&C bazate pe platforma Boeing 737, cunoscute local drept „Peace Eye”, cumpărate între 2011 şi 2012.
Avioanele E-7 sunt concepute pe platforma Boeing 737-700, au un radar electronic de la Northrop Grumman şi pot oferi o supraveghere maritimă şi aeriană simultană, cu o capabilitate de scanare de 360 de grade.