Guvernul britanic a declarat joi că a impus cel mai mare pachet de sancţiuni împotriva Rusiei din ultimele 18 luni, vizând persoane implicate în războiul din Ucraina, grupuri de mercenari africani şi un atac cu un agent neurotoxic, potrivit Reuters.
Marea Britanie loveşte Rusia cu un nou val de sancţiuni Ministerul de Externe a declarat că a sancţionat 56 de entităţi şi persoane fizice, cu scopul de a afecta efortul de război al preşedintelui rus Vladimir Putin şi „activitatea malignă a Rusiei la nivel global”.
Printre acestea se numără 10 entităţi cu sediul în China, despre care se spune că furnizează echipamente pentru armata rusă.
„Măsurile de astăzi vor continua să respingă politica externă corozivă a Kremlinului, subminând încercările Rusiei de a favoriza instabilitatea în Africa şi întrerupând furnizarea de echipamente vitale pentru maşinăria de război a lui Putin”, a declarat ministrul britanic de externe David Lammy.
Vezi mai multe articole din categoria externe Majoritatea măsurilor au vizat companii cu sediul în Rusia, China, Turcia şi Kazahstan, acuzate că au sprijinit invazia rusă din Ucraina prin furnizarea de maşini-unelte, microelectronică şi componente pentru drone.
Printre persoanele sancţionate se numără Denis Sergeev, pe care poliţia britanică l-a acuzat de tentativa de asasinare a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în oraşul Salisbury din sudul Angliei în martie 2018.