Maia Sandu, de vorbă cu cel mai bătrân alegător din Republica Moldova

Spread the love

Sursa foto: Facebook „Azi am avut onoarea să stau la sfat cu cel mai în vârstă alegător din Moldova – domnul Constantin Cojocari din satul Sofia, Hînceşti.

La ai săi 105 ani, domnul Cojocari, a ţinut neapărat să voteze, chiar dacă asta a însemnat să facă un drum până la Chişinău, unde are viza de reşedinţă, să-şi ia certificatul pentru drept de vot.

I-am spus că am fost cu toţii tare impresionaţi de exemplul său”, a scris miercuri pe Facebook Maia Sandu.

Vezi mai multe articole din categoria externe Ea a povestit că a ascultat fascinanta istorie de viaţă a bărbatului, despre cele două deportări ale familiei sale, despre cât de greu a fost când a revenit acasă şi multe alte greutăţi prin care a trecut.

„Mi-a povestit cum oamenii gospodari au avut cel mai mult de suferit în perioada regimului totalitar.

Dar ei au rezistat şi au continuat să facă lucrurile bine, cu dragoste faţă de ţară şi faţă de semeni”, arată Maia Sandu.

Ea spune că, deşi nu mai poate citi şi aude mai greu, Constantin Cojocari e foarte bine informat despre situaţia din Moldova şi din lume.

„Mi-a spus cât de îngrijorat este de războiul din Ucraina şi cât de mult îşi doreşte să fie pace.

Mi-a zis că a mers la vot pentru că îşi doreşte să prindă ziua când Republica Moldova va fi pusă la adăpost, în Uniunea Europeană.

De dragul lui Constantin Cojocari, a urmaşilor lui, care în pofida tuturor dramelor prin care au trecut, au rămas oameni demni, de dragul tuturor oamenilor gospodari, tuturor celor care iubesc Moldova, avem datoria să păstrăm libertatea şi pacea în ţară”, adaugă preşedinta Republicii Moldova.

Maia Sandu a obţinut 55,33% din voturile de duminică şi a câştigat astfel alegerile prezidenţiale.

Lasă un răspuns