Spania a reușit în acest an să atragă 80 de milioane de turiști, România doar 2 milioane.
„Ăsta e nivelul”, spune Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) din România pentru monitorulcj.
ro.
Burcea spune că trebuie regândită strategia cu privire la târgurile de turism.
„Noi avem un buget de râs de promovare a României, mă rog, de plâns.
În ultimii 10 ani bugetul a fost de 1,5 milioane de euro, anul acesta a fost un buget ceva mai mare.
Am reușit să ne facem anul trecut de râs la târgurile de turism, n-am participat decât la Berlin și la Paris.
Poate vom reuși și noi vreodată să facem în turism bugete multianuale.
De fiecare dată, cu 3-4 luni înainte de alegeri toată lumea e înnebunită cu programe de guvernare pe turism, ce facem pe turism, cum ne dezvoltăm pe turism.
Au fost alegerile, a trecut o lună, toată lumea a a uitat.
La revedere.
Dacă nu vom avea o autoritate națională pentru turism, vom fi cu toții dezamăgiți.
Uitați-vă la prima de incoming, un proiect extraordinar care a strălucit prin nefuncționare.
Pentru fiecare turism străin care stătea minim 4 zile ministerul trebuia să acorde 50 de euro.
Praf.
În 2023 erau cereri de 600.
000, puțini, și cineva din minister uitase să treacă în bugetul pe anul 2023.
Dar lucrând la stat, nu s-a întâmplat nimic, nu a fost nimeni penalizat.
Problema este că pe 2024 altcineva a uitat să bage prima de incoming în bugetul pe 2024”, a precizat președintele ANAT.
CITEȘTE ȘI:Interes redus pentru România în rândul turiștilor străini.
Care sunt cele mai populare destinații turistice la nivel european?În luna septembrie 2024, Guvernul a adoptat Strategia Națională a României pentru Dezvoltarea Turismului 2023 – 2035 elaborată de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
„Acum o lună și jumătate a fost dată o strategie a ministerului pe turism.
Sunt niște absurdități.
Dacă în 2019 am avut 2,6 milioane de turiști străini în România, am avut o creștere negativă până la 2,1 milioane de turiști străini în 2023.
Și în programul acela ziceau că în 10 ani ajungem la 10 milioane de turiști străini.
M-am simțit exact ca pe vremea lui Ceaușescu, facem programe, ca să le facem.
Pe vremea lui Ceaușescu făceau 2000 de kg/hectar de porumb și raportau 7-8-9000 de kg.
Strategia aia nu are niciun fel de ok din partea noastră și mi se pare că bate câmpii.
3 milioane de turiști străini în România vor fi când ies eu la pensie.
Ca să vă dați seama cât de prăpădiți suntem, Spania are 80 de milioane de turiști.
80 de milioane – 2 milioane.
Ăsta e nivelul nostru (.
.
.
) România trebuie să se ducă la bază și să promoveze satele transilvănene, noi suntem în urmă rău de tot”, a mai spus Burcea.
Președintele ANAT spune că pandemia a schimbat modul în care românii își planifică vacanțele.
„Principala modificare a turistului este modul în care cumpără.
Turistul nu mai vine, târgurile de turism au o valoare destul de căzută, unde se duc moși ca mine să prindă vreo ieftineală, când poți sta în vârful patului să primești ofertele pe email sau Facebook.
Turistul român e unde vrei, nu mai e vreo problemă că românii nu au bani, acum au bani să meargă pentru tot.
Nu mai există limita aia de preț”, a mai spus oficialul ANAT.
CITEȘTE ȘI:Clujul redevine un „magnet” pentru turism.
Peste 250.
000 de turiști de la începutul anuluiAlin Burcea spune că dacă ar fi ministru al Turismului are deja pregătite „vreo 20 de legi” pentru că în ultimii 10 ani „nu s-a întâmplat nimic”.
„În primul rând, în programul de guvernare am trecut o chestie de care trebuie să ne ținem: 50 de milioane de euro promovare pe 4 ani.
Dacă cineva își închipuie că se vând produse, servicii, chiloți, ciorapi, plăcinte fără promovare înseamnă că suntem în altă lume.
În al doilea rând, trebuie schimbată tot ceea ce înseamnă legislația de achiziții.
Au ajuns situații stupide ca 1,5 milioane de euro pe 12 luni să nu poată fi consumați.
În al treilea rând, fondurile de garantare.
Agențiile sunt asigurate pe bază de asigurări.
Ca să îți iei licență, te asiguri.
Cam 1-2 agenții au intrat în faliment în România, pe an.
Nu e mult.
Niciodată turistul nu a luat mai mult de 10-15-20% din suma pe care o plătise pentru că asigurările sunt bune să ia banii cu două mâini, dar nu dau banii la turiști.
O altă propunere este legea de garantare a biletelor de avion după modelul danez.
La fiecare pasager care aterizează luăm un euro și facem un fond de garantare a biletelor de avion, strângem 100 de milioane să avem banii pregătiți când va mai apărea un nou caz Blue Air.
Asta e economia de piață.
Și vor mai apărea cazuri”, a mai spus oficialul.
Cât e de pregătită România să primească 10 milioane de turiști în următorii ani? „Exact cât sunt eu de pregătit să zbor mâine (Burcea se teme de zborurile cu avionul, iar toate călătoriile le face cu mașina – n.
r.
).
Niciuna dintre ele nu se va întâmpla.
Despre ce vorbim? Pofta vine mâncând.
Vezi că merge, se mai construiesc hoteluri, dar nu e cazul, hai să revenim.
Dacă noi în 2024 și avem 2,2 milioane, să creștem cu 300%.
.
.
trebuie brand, trebuie buget.
Știți care e gradul mediu de ocupare a hotelurilor din România astăzi? 31%.
Nu sunt facilități care să te atragă să construiești hoteluri.
Mai bine blocuri de apartamente.
Avem loc de creștere.
Dar vedeți ce se întâmplă în Barcelona sau Veneția cu supraturismul și vine primarul din Constanța și declară că «turismul nu aduce nimic benefic Constanței».
Cred că partidul își selectează candidații de la nebuni.
Nu îmi venea să cred”, a conchis Burcea.