**Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean: Suntem într-un moment de atac din partea grupărilor criminale**
După ce a votat pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că țara se confruntă cu un atac din partea grupărilor criminale care au cumpărat foarte multe voturi.
„Am votat pentru pace, pentru prosperitate și pentru libertatea noastră de a ne construi viața aici, acasă. Suntem într-un moment de atac din partea grupărilor criminale care au cumpărat foarte multe voturi. De aceea este foarte important să ne mobilizăm să votăm”, a spus premierul la ieșirea din secția de votare.
El s-a arătat încrezător că „votul responsabil și conștient al cetățenilor va învinge frauda electorală”.
„Atât Ministerul de Interne, cât și celelalte instituții lucrează foarte intensiv pentru a preveni acest atac asupra democrației noastre. Votul nostru va decide viitorul RM și noi azi alegem liderul care ne va duce spre UE, spre prosperitate și un trai mai bun aici acasă”, a mai spus premierul Republicii Moldova.
Cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați duminică din nou la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Ei vor face alegerea între Maia Sandu, care a obținut p