Mircea Abrudean: Securitatea cibernetică a devenit un pilon esenţial pentru securitatea naţională

Spread the love

 Securitatea cibernetică a devenit un pilon esenţial pentru securitatea naţională şi pentru încrederea cetăţenilor în infrastructura digitală, într-o lume interconectată, unde tehnologia formează coloana vertebrală a economiilor şi societăţilor noastre, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului României.

 „Într-o lume interconectată, unde tehnologia formează coloana vertebrală a economiilor şi societăţilor noastre, securitatea cibernetică a devenit un pilon esenţial pentru securitatea naţională şi pentru încrederea cetăţenilor noştri în infrastructura digitală.

(.

.

.

) Securitatea cibernetică este o componentă indispensabilă atât a securităţii naţionale, cât şi a celei economice.

Naţiunile şi companiile din întreaga lume se bazează pe sisteme digitale complexe care gestionează totul, de la comunicaţii guvernamentale sensibile la operaţiuni comerciale vitale.

Fiecare vulnerabilitate în aceste sisteme devine un punct de intrare pentru atacuri care pot destabiliza economiile, pot perturba afacerile şi pot pune în pericol siguranţa cetăţenilor noştri.

Trebuie să lucrăm împreună pentru a stabili standarde comune şi a susţine iniţiative globale pentru schimbul de informaţii în timp real”, a spus Abrudean la Bucharest Cybersecurity Conference 2024.

Mircea Abrudean a subliniat că, în acest context, cooperarea cu aliaţii şi partenerii pentru a identifica şi neutraliza ameninţările înainte de a afecta infrastructura critică este vitală.

„Ne aflăm la o răscruce pentru securitatea cibernetică globală.

Dincolo de apărarea împotriva ameninţărilor, este esenţial să promovăm o cultură a securităţii cibernetice.

De la nivelul cetăţeanului până la nivelul instituţional, cu cât populaţia noastră este mai bine informată, cu atât devine mai rezistentă la ameninţările cibernetice”, a punctat secretarul general al Guvernului.

Mircea Abrudean a reamintit că, pe 9 mai 2023, a fost inaugurat, la Bucureşti, sediul noului Centru european de competenţe în materie de securitate cibernetică, o structură al cărei mandat devine crucial în contextul iniţiativelor europene pentru securitatea cibernetică, iar ceremonia de semnare a Acordului privind găzduirea de către România a sediului ECCC a avut loc pe 27 septembrie 2024.

Inaugurarea birourilor permanente va avea loc în câteva zile, a precizat oficialul guvernamental.

 CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns