Pompierii au intervenit în această noapte și pe parcursul dimineții de miercuri, 30 octombrie, pentru a stinge un incendiu care a afectat o gospodărie din localitatea Sălicea, comuna Ciurila.
Pompierii au constatat faptul că o casă, împreună cu anexele sale, fuseseră cuprinse de flăcări, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Totodată, incendiul se extinsese la o altă casă împreună cu o anexă, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
Drept urmare, echipajele noastre s-au axat pe stingerea incendiului, în paralel cu protejarea caselor din imediata vecinătate.
De asemenea, exista un risc major de extindere a flăcărilor, întrucât toate imobilele erau construite din lemn.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această noapte și pe parcursul dimineții pentru a stinge un incendiu care a afectat o gospodărie din localitatea Sălicea, comuna Ciurila.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 02:40, astfel că la misiune au fost trimise două autospeciale cu apă și spumă de mare capacitate.
Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că o casă de locuit, împreună cu anexele sale, fuseseră cuprinse de flăcări, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați.
Totodată, incendiul se extinsese la o altă casă împreună cu o anexă, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați.
Drept urmare, echipajele noastre s-au axat pe stingerea incendiului, în paralel cu protejarea caselor din imediata vecinătate.
De asemenea, exista un risc major de extindere a flăcărilor, întrucât toate imobilele erau construite din lemn.
Din fericire, pompierii au reușit protejarea a altor două case de locuit.
Pe parcursul intervenției, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, incendiul izbucnind, cel mai probabil, din cauza unui horn izolat necorespunzător.
Misiunea s-a încheiat în urmă cu puține momente, după ce pompierii au înlăturat efectele negative ale incendiului”, a transmis ISU Cluj.