Un bărbat a fost reţinut pentru complicitate în cazul răpirii copiilor omului de afaceri clujean Adrian Marțian.
L-ar fi ajutat pe tatăl copiilor să-i ducă în Serbia.
„Suspectul este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de complicitate la încălcarea de către o persoană, împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie, a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie; complicitate la nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor, precum şi trei infracţiuni de participaţie improprie la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat”, a precizat IPJ Hunedoara.
Adrian Marțian, tatăl celor trei copii din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara, care au fost daţi dispăruţi timp de mai multe zile, va fi cercetat în libertate.
El a fost găsit în Serbia alături de copiii săi daţi dispăruţi.
Adrian Marțian a fost reţinut pe 18 octombrie, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare şi participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
Faţă de cei trei minori a fost instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgenţă, în cadrul unei unităţi din subordinea DGASPC Hunedoara.
Cei trei copii, cu vârstele de 7, 9 şi 11 ani, din satul Sântandrei, oraşul Simeria, au fost daţi dispăruţi de către tatăl lor, după ce ar fi fost anunţat de bona minorilor că aceştia sunt de negăsit.
Ulterior, cei trei fraţi, precum şi tatăl acestora, au fost depistaţi în Serbia şi preluaţi de la punctul de trecere a frontierei România-Serbia Porţile de Fier 1, de o echipă mixtă formată din poliţişti şi reprezentanţi DGASPC Hunedoara.