Preşedintele elveţian anunţă că un acord Elveţia-UE ar putea fi semnat anul acesta

Spread the love

Preşedintele elveţian anunţă că un acord Elveţia-UE ar putea fi semnat anul acesta Preşedintele elveţian Viola Amherd şi-a exprimat luni optimismul cu privire la semnarea până la sfârşitul a unui acord cu Uniunea Europeană.

Acordul va stabili relaţia dintre Elveţia şi grupul comunitar, prin adaptarea la noile realităţi.

Marea problemă care stă în calea semnării acordului este migraţia.

„Am făcut deja progrese foarte bune în anumite domenii, în special în chestiunile instituţionale şi ajutorul de stat.

În alte domenii, în special în migraţie, poziţiile trebuie să se armonizeze în continuare”, le-a spus Viola Amherd reporterilor din Berna, potrivit Reuters.

Vezi mai multe articole din categoria externe Amherd a spus anterior că Elveţia încearcă să încheie un acord cu UE în acest an.

„Personal, rămân optimistă că ne vom descurca”, a adăugat ea.

Încercările anterioare de a se ajunge la un acord au eşuat din cauza preocupărilor legate de suveranitatea Elveţiei.

Una dintre provocările rămase este opoziţia internă din partea Partidului Popular Elveţian (UDC) de dreapta.

Amherd a recunoscut că discuţiile cu reprezentanţii UDC au fost „aproape imposibile”.

Lasă un răspuns