În mediul rural, 42,4% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională 2024 nu au obținut o medie peste 5, potrivit unui studiu realizat de World Vision România.
Potrivit studiului, aproape 16.
000 de elevi de clasa a VIII-a nu au finalizat anul școlar sau nu au fost înscriși automat de către școli la Evaluarea Națională 2024, deși înscrierea la această evaluare este obligatorie și se realizează automat de către secretariatele școlare pentru toți absolvenții.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, numărul total de elevi înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar a fost de 176.
266, ceea ce înseamnă că 15.
866 de elevi, fie nu au terminat clasa a VIII-a, fie nu au fost înscriși pentru a susține examenul național.
Pentru copiii din comunitățile vulnerabile, tranziția către liceu reprezintă un punct de cotitură în educația lor.
Cauzele pentru care copiii din mediul rural rămân în urmă faţă de colegii lor:- 35% dintre adolescenți spun că niciodată sau doar uneori au suficiente rechizite și cărți pentru școală;- 24% dintre copii nu sunt ajutați de nimeni la teme și doar 8% au resurse pentru a apela la sprijin suplimentar;- 14% dintre părinții elevilor de gimnaziu spun că nu fac nimic atunci când copiii lor nu se descurcă la teme;- Toate materiile le pun probleme adulților care își ajută copiii la teme, iar dificultățile cresc o dată cu nivelul de școlarizare, în special la matematică;- Aproape o treime dintre profesori spun că proporția elevilor cu pierderi de învățare este între un sfert și o jumătate din totalul clasei;- Un copil din zece din mediul rural nu frecventează în prezent nicio instituție de învățământ;- Doar 4 din 10 adulți din mediul rural au examenul promovat de Bacalaureat.
Studiul arată că deşi educaţia este gratuită, 56% dintre elevii din mediul rural nu continuă studiile după clasa a VIII-a, din cauza dificultăţilor financiare.
„Pregătit pentru liceu” este un program demarat de World Vision România ce are ca scop prevenirea abandonului școlar, oferind suportul necesar pentru ca 235 de elevi să finalizeze cu succes studiile liceale.
În cadrul programului elevii beneficiază de ateliere și workshop-uri de dezvoltare personală, organizate într-un calendar anual structurat cu un curriculum specific, menite să le dezvolte abilitățile de viață și să le consolideze încrederea în sine.
Pe lângă sprijinul academic și personal, programul include și o componentă de îndrumare profesională.
Elevii participă la consiliere individuală și sesiuni de grup, unde primesc îndrumare pentru realizarea unui plan de dezvoltare individuală.