Alertele vizează intensificări ale vântului și ploi.
Cea mai severă avertizare, codul portocaliu, este în vigoare pentru litoral și Deltă marți, între orele 10:00 și 20:00.
În aceste zone, vântul va avea intensificări puternice, cu rafale ce pot atinge 70-90 km/h.
O avertizare cod galben a fost emisă pentru cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea și estul Munteniei, valabilă de marți, ora 10:00, până miercuri, ora 2:00.
În aceste regiuni, vântul va sufla cu putere, vitezele la rafală putând ajunge la 50-70 km/h.
Pentru restul teritoriului, ANM a emis o informare meteo valabilă de marți, ora 10:00, până miercuri, ora 10:00.
Se așteaptă intensificări ale vântului în regiunile estice, sud-estice, sud-vestice și la munte, cu viteze de 40-55 km/h.
Pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură, rafalele vor depăși 70-80 km/h.
Pe lângă vânt, meteorologii avertizează că miercuri, în regiunile estice și sud-estice vor continua ploile.
Pe arii restrânse, cantitățile de apă pot ajunge la 10-15 l/mp.
De asemenea, ANM a emis o atenționare separată pentru Dobrogea, valabilă miercuri, între orele 02:00 și 10:00.
În acest interval, vântul va continua să aibă intensificări cu viteze la rafală de 50-70 km/h.
/documente/stories//2024/10/01/66fba06d01214_meteo-1.jpg” />