Când apele au acoperit aproape toată țara. În anii ‘70 a plouat cum n-a plouat de 54 de ani: 168,4 l/mp la Cluj.

Spread the love

  De duminică și până luni la prânz, pe informațiile de acum, România va fi traversată de un front de ploi severe, despre care autoritățile au avertizat că pot aduce inundații.

  Anul 1970 a rămas la loc de frunte în rândul recordurilor meteo de ploaie în România.

Cea mai ploioasă lună mai din istorie a fost în 1970, cu o medie pe țară de 135,8 l/mp de precipitații.

Spre comparație, în cea mai „uscată” lună mai, media a fost de peste patru ori mai mică (mai 1986), conform datelor ANM, scrie hotnews.

ro.

Persistă și recorduri de precipitații stabilite în mai 1970: 168,4 l/mp la Cluj, 187,2 l/mp la Târgu Mureș, 166,2 l/mp la Timișoara.

Acea lună mai nu a fost doar ploioasă, ci și extrem de răcoroasă, cu o medie pe țară de numai +12,5 C.

Spre comparație, în mai 2018 media a fost de +17,3 C.

 Au fost și locuri unde precipitațiile au trecut de 300 l/mp în acea lună și contextul acesta a contat mult.

Iarna 1969-70 a adus multă zăpadă care s-a topit repede în primăvară.

 Pe fondul ploilor excepționale din luna mai au crescut debitele tuturor râurilor din țară.

S-au revărsat râurile Mureş, Someş, Bistriţa și Jijia.

În a doua jumătate a lunii iulie, alt „val” de ploi torenţiale a scos apele unor râuri şi pâraie din matcă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Dolj, Ialomiţa, Teleorman, Brăila, Galaţi, Olt, Buzău, Caraş Severin.

 Au fost afectate peste 85.

000 de case și au fost acoperite de ape peste un milion de hectare de pământ.

Au fost cel puțin 180 de morți și dispăruți.

 România nu era în teren pregătită pentru a face față unui așa prăpăd generat de apă.

Nu se făcuseră ample lucrări hidrotehnice decât în câteva locuri, deși planuri au fost elaborate încă din 1955.

Un motiv a fost că astfel de inundații nu se mai produseseră de câteva decenii.

Presa internațională a scris pe larg despre inundații și a explicat și că sistemul centralizat de control, tipic pentru o societate din comunism, pare să fi grăbit luarea deciziilor în multe domenii.

 Deciziile erau luate la vârf, rapid, prin decrete, fără foarte multe dezbateri și erau scoși la lucrări și militarii și muncitorii.

În acest fel au putut fi construite în țară mii de locuințe noi în câteva luni, case și blocuri mult mai rezistente decât cele ce fuseseră luate de ape.

Au scris despre cele întâmplate în România și marile agenții de presă din lume, iar articole despre inundații au apărut în ziare precum Le Monde și New York Times.

Pe 25 mai, New York Times scria despre românii evacuați din calea apelor în județul Alba și se explica faptul că 130 de oameni au murit, iar 250.

000 au rămas fără locuințe.

Ziarul New York Times publica în 1972 și un reportaj de la Satu Mare în care oamenii povesteau că nu vor uita niciodată zilele de 14 și 15 mai 1970, când Someșul a avut pentru câteva ore debit precum cel al Dunării, după ce a plouat neîntrerupt timp de trei zile.

În două ore, apa de pe străzile orașului Satu Mare le-a ajuns oamenilor până la brâu.

/documente/stories//2024/09/29/66f9737b04a40_furtuna-cluj-70-sursa-agerpres.jpg” />

Lasă un răspuns