Sursa foto: Hepta Co-liderii partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla şi Alice Weidel, au convenit că Weidel va fi candidata partidului pentru funcţia de cancelar, scrie Deutsche Welle.
Desemnarea ei nu este în prezent oficială, întrucât votul oficial va fi acordat în timpul conferinţei partidului AfD din primăvara anului 2025.
Vezi mai multe articole din categoria externe Weidel era deja considerată favorită pentru nominalizarea pentru alegerile federale din luna septembrie a anului viitor.
Alice Wiedel s-a născut în oraşul Gütersloh din vestul Germaniei, este membră a partidului de extremă dreapta AfD din 2013 şi membră a comitetului executiv din 2015.
Ea a devenit membră a Parlamentului german după alegerile federale din anul 2017.
În luna septembrie, liderul Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Friedrich Merz, şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de cancelar al Germaniei pentru alegerile din toamna anului 2025.
Acesta este considerat favorit în cursa împotriva actualului cancelar german Olaf Scholz.
AfD se află pe locul al doilea în sondajele naţionale, după CDU, cu intenţii de vot între 17% şi 20%.