Andreea Soare Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) luptă în regiunea Kursk din Rusia şi încearcă să coordoneze misiunile de luptă cu alte unităţi militare ruse, scrie Monitorul Apărării, care citează ISW.
FSB luptă în Kursk, împotriva ucrainenilor, dar are probleme în privinţa coordonării cu armata rusă Publicaţia rusă de opoziţie exilată Novaya Gazeta Europe a scris pe 25 septembrie că a identificat un membru al FSB Spetsnaz care a murit luptând în regiunea Kursk în august 2024 – confirmând că elemente ale FSB Spetsnaz luptă în regiunea Kursk.
Novaya Gazeta Europe a scris că un ofiţer FSB a declarat că FSB a însărcinat FSB Spetsnaz, inclusiv elemente ale grupurilor Alpha şi Vympel, cu identificarea şi distrugerea grupurilor ucrainene de sabotaj şi misiuni de recunoaştere din Kursk Oblast.
Ofiţerul FSB ar fi declarat că grupurile Alpha şi Vympel sunt totuşi nepotrivite pentru lupte cu arme combinate care implică echipamente grele împotriva forţelor militare convenţionale.
Vezi mai multe articole din categoria externe FSB Spetsnaz desfăşoară de obicei operaţiuni antiteroriste împotriva grupurilor teroriste mici şi probabil că nu are pregătirea şi echipamentul necesare pentru a răspunde unităţilor ucrainene care desfăşoară atacuri cu arme combinate.
O altă sursă apropiată serviciilor speciale ruse ar fi declarat pentru Novaya Gazeta Europe că Centrul de operaţiuni speciale al FSB nu are o „legătură comună” cu unităţile militare ruse şi că nu există încă un sediu comun pentru coordonarea sarcinilor de luptă între FSB şi armata rusă.
Potrivit ISW, Putin a însărcinat FSB cu desfăşurarea unei operaţiuni antiteroriste în regiunile Belgorod, Briansk şi Kursk pe 9 august, ca urmare a începerii incursiunii ucrainene în regiunea Kursk la 6 august, dar apoi a dat sarcini care se suprapun Ministerului rus al Apărării (MoD), FSB şi Rosgvardia.
Kremlinul şi comandamentul militar rus s-au străduit să stabilească o structură de comandă şi control (C2) coerentă şi eficientă în timpul răspunsului la incursiunea ucraineană în regiunea Kursk şi rămâne neclar ce responsabilităţi intră în competenţa operaţiunii antiteroriste a FSB sau a Consiliului de coordonare al Ministerului Apărării.