Franţa a anunţat că eforturile vor continua în orele următoare pentru a încheia un acord privind o încetare a focului pentru 21 de zile în conflictul din Liban dintre Israel şi grupul militant Hezbollah susţinut de Iran, scrie Reuters.
Franţa anunţă progrese în ceea ce priveşte un acord de încetare a focului în Liban „Am făcut progrese importante în ultimele ore şi ne vom continua eforturile în orele următoare”, a declarat ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, în afara unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.
„Contăm pe ambele părţi să îl accepte fără întârziere, pentru a proteja populaţiile civile şi pentru a permite începerea negocierilor diplomatice”, le-a spus anterior Barrot celor 15 membri ai Consiliului.
Vezi mai multe articole din categoria externe Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au declarat că este timpul pentru o înţelegere la graniţa dintre Israel şi Liban care să asigure siguranţa şi securitatea pentru a permite civililor să se întoarcă la casele lor.
„Declaraţia pe care am negociat-o este acum susţinută de Statele Unite, Australia, Canada, Uniunea Europeană, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Qatar”, au afirmat aceştia într-o declaraţie comună.
„Facem apel la o largă aprobare şi la sprijinul imediat al guvernelor Israelului şi Libanului”.
Israelul şi-a extins miercuri loviturile aeriene în Liban şi cel puţin 72 de persoane au fost ucise, potrivit Ministerului Sănătăţii libanez.
Ambasadorul Israelului la ONU, Danny Danon, a declarat înainte de reuniune că Israelul ar saluta o încetare a focului şi ar prefera o soluţie diplomatică.
El a declarat în faţa Consiliului de Securitate că Iranul este sursa violenţei în regiune şi că pacea necesită înlăturarea acestei ameninţări.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a spus înainte de reuniunea Consiliului că ţara sa sprijină Hezbollah şi nu va rămâne indiferentă dacă conflictul din Liban se va agrava.
Premierul libanez Najib Mikati a cerut Consiliului de Securitate să facă presiuni asupra Israelului pentru „o încetare imediată a focului pe toate fronturile”.
Întrebat dacă se poate ajunge curând la o încetare a focului, el a declarat pentru Reuters: „Să sperăm că da”.