Expoziție aniversară la UBB Cluj: împlinirea a 100 de ani de la inițierea primelor cercetări arheologice sistematice ale „burgurilor dace”.

Spread the love

   Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Primăria Cluj-Napoca, organizează o expoziție aniversară cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la inițierea primelor cercetări arheologice sistematice ale „burgurilor dace” din Munții Orăștiei și ale șantierelor de le Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

 Mai exact, luni, 30 septembrie 2024, de la ora 14.

00, în cadrul ceremoniei de începere a anului universitar 2024-2025, va avea loc vernisajul expoziției „O lume nouă în căutarea celor vechi.

Un veac de arheologie sub egida Universității Clujene la Cetățile Dacice și Ulpia Traiana Sarmizegetusa”, eveniment organizat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin Direcția Patrimoniu Cultural Universitar (DPCU) în Aula Magna a UBB (clădirea centrală, str.

M.

Kogălniceanu, nr.

1)Scopul expoziției este de a marca împlinirea a 100 de ani de la inițierea primelor cercetări arheologice sistematice ale „burgurilor dace” din Munții Orăștiei și ale șantierelor de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Mai mult, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este singura universitate din România care patronează două situri arheologice aflate pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, de o importanță capitală pentru istoria românilor și a spațiului est-european.

Expoziția va avea două componente: indoor (holul din fața Aulei Magna) și outdoor (spațiul pietonal din fața clădirii centrale a UBB).

În partea indoor, vor fi expuse, în vitrine, obiecte de patrimoniu provenind din săpăturile arheologice din Munții Orăștiei și de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, aflate în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Alături de vitrine, vor fi 2 display-uri care vor prezenta imagini în buclă, cu instantanee de șantier, și un panou-spider care va conține o prezentare generală a expoziției.

Componenta outdoor va cuprinde panouri cu instantanee din cei 100 de ani de cercetări la cele două șantiere.

Articol scris de Ilinca Dandoczi/documente/stories//2024/09/26/66f50f6ee56d5_afis-expozitie-ubb-sursa-news-ubbcluj.jpeg” />

Lasă un răspuns