Valoarea proiectului trenului metropolitan este de 205 milioane de euro.
Va avea un impact mare asupra dezvoltării metropolitane a Clujului, a declarat primarul Emil Boc.
„În total sunt necesare 35 de avize şi mai avem nevoie de 11.
Ordinul pentru includerea în finanţare este publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Pe linia ministerială lucrurile sunt în direcţia corectă.
Proiectul costă 205 milioane euro cu TVA.
Vor fi 23 de staţii pe distanţa celor 50 de kilometri între Bonţida şi Nădăşel.
30 de trenuri pe zi cu o frecvenţă de circulaţie din 30 în 30 de minute.
Distanţa medie dintre staţii este de 2,12 kilometri.
Timpul total al unei călătorii este de o oră şi 5 minute.
Trenul va circula cu o viteză de aproximativ 45-50 de kilometri.
Acest proiect va avea un impact mare pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea metropolitană a Clujului.
Impactul va fi egal cu cel de la centura metropolitană, pentru că ne dă şansa să extindem, nu doar în aria Floreşti – Apahida, ci pe partea de locuire, de dezvoltare economică.
Gândirea este să ne uităm la viitor.
Scenariul optim pe care îl recomandăm este de achiziţionare de 7 trenuri, plus unul de rezervă”, a declarat Emil Boc, într-o conferinţă de presă, marţi, 24 septembrie.
La finalul lunii august, Consiliul Local aproba un nou proiect de hotărâre ce vizează deschiderea de noi stații feroviare în cadrul proiectului de realizare a trenului metropolitan, plus noi pasaje pietonale și parcări auto, iar Primăria Cluj-Napoca anunța că proiectul trenului metropolitan va fi depus pentru obținerea finanțării europene.
Ministerul Transporturilor a publicat, joi, 19 septembrie, în transparență decizională proiectul trenului metropolitan din Cluj, care va fi realizat în parteneriat cu Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, potrivit clubferoviar.
ro.
Proiectul propune introducerea unui serviciu de Tren Metropolitan pe infrastructura existentă a căii ferate între: Bonţida – Cluj-Napoca – Gârbău.
Printre benficiarii proiectului sunt locuitorii de pe teritoriul a șase unități administrativ-teritoriale: municipiul Cluj-Napoca și comunele: Apahida, Baciu, Bonțida, Gârbău și Jucu.
Trenul metropolitan din Cluj va descongestiona traficul rutier de pe DN1, DN1F și DN1C și va reprezenta o soluție modernă și nepoluantă de transport pentru mii de călători.
„Cererea de transport ridicată, raportată la capacitatea infrastructurii de transport rutier face ca principalele artere care intră în Municipiul Cluj-Napoca (DN1, DN1F și DN1C) să fie congestionate la orele de vârf.
Calea ferată formată din magistralele 300 și 401 străbate cea mai mare parte a principalului culoar de dezvoltare.
Astfel, dezvoltarea unui sistem de transport metropolitan pe calea ferată ar reprezenta o soluție viabilă pentru peste 17.
000 de locuitori, care ar putea accesa zona centrală a Municipiului Cluj-Napoca, în mai puțin de 30 de minute”, se arată în documentația publicată în transparență decizională de Ministerul Transporturilor.