Scandalul al Fayed.
Familia regală britanică a fost avertizată despre reputaţia omului de afaceri Fostul şef al securităţii regale spune că a avertizat familia regală înainte ca Diana să plece în vacanţă cu omul de afaceri Mohamed al Fayed.
El susţine că oamenii cunoşteau reputaţia fostului proprietar Harrods încă din anii 1990.
Palatul Buckingham nu a comentat dezvăluirile.
În schimb, compania Harrods şi-a declarat „stupefacţia” şi a prezentat scuze victimelor.
Şi reprezentanţii Fulham FC, un club de fotbal care a fost deţinut de Fayed între 1997 şi 2013, s-au declarat „profund tulburaţi” de zecile de acuzaţii de abuz sexual la adresa omului de afaceri.
Vezi mai multe articole din categoria externe Clubul din Premier League a mai spus că este „în proces de a stabili dacă cineva de la club este sau a fost afectat”.
Gaute Haugenes, care a condus echipa feminină a clubului între 2001 şi 2003, a declarat pentru BBC că s-au luat măsuri de precauţie suplimentare pentru a proteja jucătoarele de Fayed.
Mohamed al Fayed a fost acuzat de abuzuri sexuale grave de către avocaţii a 37 de presupuse victime care l-au descris ca pe un „monstru” susţinut de un sistem corupt la compania Harrods, scrie Sky News.
Acuzatoarele sunt foste angajate ale miliardarului care a murit anul trecut.
Gloria Allred, o avocată cunoscută pentru cazurile de abuz sexual pe care le-a avut de-a lungul timpului, a declarat că majoritatea victimelor aveau între 19 şi 24 de ani.
Mohamed al Fayed este tatăl lui Dodi al Fayed, cel despre care presa susţinea că ar fi avut o relaţie cu Prinţesa Diana.
Prinţesa şi Dodi al Fayed au murit în urma unui accident de maşină produs la Paris, în 1997.