Lavrov: Putin a glumit atunci când a declarat că Moscova o susţine pe Kamala Harris

Spread the love

Gabriel Negreanu Preşedintele rus Vladimir Putin a glumit atunci când a declarat că Moscova o susţine pe candidata democrată Kamala Harris în alegerile prezidenţiale americane din noiembrie, a declarat ministrul de externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat Sky News Arabia.

Lavrov: Putin a glumit atunci când a declarat că Moscova o susţine pe Kamala Harris Putin a declarat la începutul acestei luni că Rusia doreşte ca Harris să câştige, într-un comentariu tachinator care a citat râsul ei „contagios” ca motiv pentru a o prefera în detrimentul candidatului republican şi fostului preşedinte Donald Trump.

Observaţia liderului rus a determinat Casa Albă să spună că Putin ar trebui să nu mai comenteze alegerile din 5 noiembrie.

„A fost o glumă”, a spus Lavrov, când a fost întrebat în ce măsură schimbarea preşedintelui SUA va afecta politica externă a Rusiei.

„Preşedintele Putin are un bun simţ al umorului.

El glumeşte adesea în timpul declaraţiilor şi interviurilor sale.

Vezi mai multe articole din categoria externe „Nu văd diferenţe pe termen lung în atitudinea noastră faţă de alegerile actuale sau anterioare din Statele Unite, deoarece este condusă de faimosul ‘deep state’”, a spus Lavrov, fără a oferi dovezi pentru această afirmaţie.

Lasă un răspuns