Fostul judecător clujean Cristi Danileț, revoltat de anularea condamnării lui Mario Iorgulescu: „Nu am nicio îndoială că soluția instanței este greșită”

Spread the love

  Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis că accidentul produs de Mario Iorgulescu nu este omor, ci ucidere din culpă, iar din asta rezultă o altă pedeapsă aplicată.

Dacă în cazul omorului pedeapsa aplicată este de închisoare de la 10 la 20 de ani, la cea de omor din culpă este mult mai mică, de la 2 la 7 ani.

 Judecătorii au decis că accidentul mortal produs de Mario Iorgulescu, care a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, nu este omor, deoarece această acțiune ar fi fost îndreptată împotriva victimei, însă în cazul de față șoferul a acționat asupra mașinii.

Fostul judecător Cristi Danileț critică decizia judecătoarelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Lia Savonea şi Adriana Ispas, care au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu pentru omor şi au trimis dosarul spre rejudecătoarea pentru ucidere din culpă, pe motiv că acesta nu a intenţionat să omoare pe cineva şi nu a folosit bolidul Aston Martin ca pe un „mijloc în scopul suprimării vieţii victimei”.

„Nu am nicio îndoială că soluția instanței este greșită.

Când te urci băut/drogat la volant, conduci cu 160 km la oră in localitate, treci peste culoarea roșie a semaforului și produci un accident, nimeni cu studii de drept penal – parte generală nu poate susține că ai ucis pe cineva din culpă (greșeală, nedibăcie, neatenție), ci este clar că ai omorât cu INTENȚIE indirectă”, a declarat Cristi Danileț.

 În urma deciziei, dosarul va fi rejudecat pentru ucidere din culpă, pedeapsa pentru aceasta fiind mult mai redusă decât pentru omor.

„Nu a intenţionat să omoare pe cineva şi nu a folosit bolidul Aston Martin ca pe un mijloc în scopul suprimării vieţii victimei în noaptea de 8 septembrie 2019, când pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din sat Gulia, com.

Tărtăşeşti, str.

(…), jud.

Dâmboviţa, spre Clubul Nuba din Parcul Herăstrău, mun.

Bucureşti, unde se afla fosta sa prietenă care refuzase să plece acasă la insistenţele lui, a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu nr.

de înmatriculare (…) cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos.

Chitilei şi str.

Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă o putere de aproximativ 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi cu nr.

de înmatriculare (…), condus de victima Vicol Daniel Andrei, care a decedat pe loc în urma leziunilor suferite”, se arată în motivarea instanţei.

Iniţial, Mario Iorgulescu primise la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti), în luna februarie 2023, o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare.

Mario Iorgulescu se afla internat într-o clinică privată din Italia, părinţii săi reuşind să-l scoată din ţară cu un avion privat, imediat după accident.

El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi, în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool.

La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău.

Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.

La terminarea petrecerii, în jurul orei 2:50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.

A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I.

Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

Un martor al accidentului a povestit în instanţă scene oribile de la locul coliziunii, şoferul din cealaltă maşină fiind găsit aruncat pe jos.

„Autoturismul (lui Iorgulescu – n.

red.

) a ajuns cu faţa spre Chitila, urcat pe bordură, aproape lipit de un stâlp, ca şi cum ar fi fost parcat lateral.

Celălalt autoturism era în flăcări în partea din faţă, la capota motor, unde avea distrugeri mari.

Imediat după coliziune, martorul a oprit martorul, a sărit din maşină şi a mers cu gândul să îl scoată de acolo, dar când a mers spre maşină l-a văzut pe acesta pe iarbă, pe câmpul de lângă vehicul.

Conform martorului, victima ‘stătea ca un covrig, era tot rupt în el, îl ţineau doar pantalonii’, era pe câmp în lateral pe partea dreaptă a autoturismului.

Martorul a presupus că victima a fost proiectată pe uşa din dreapta a maşinii, după care uşa s-a blocat la loc.

Victima avea ochii închişi, martorul ţipa la ea cât putea de tare, gândindu-se că, dacă ar încerca să o mute, i-ar face mai mult rău, nici nu credea că era mort, fiind sigur că medicii îl vor salva.

Cât martorul era lângă victimă, în zonă au venit şi alte persoane în trecere.

A strigat la ele să vină ambulanţa, apelând el însuşi numărul de urgenţă.

Ambulanţa a sosit în circa 7-8 minute, iar în această perioadă a venit o femeie care spunea că e asistentă, i-a pus mâna la gât şi a spus că era mort şi că se duce la celălalt şofer să îl salveze, adică la inculpat”, a relatat martorul respectiv.

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat, şi internat într-o clinică.

A fost trimis în judecată, în lipsă, iar pe 10 februarie 2023 a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină).

În decizia de condamnare, judecătoarea Manuela Orzaţă de la Tribunalul Bucureşti a menţionat că Mario Iorgulescu avea discernământ în momentul producerii accidentului, nu a suferit şi nu suferă nici în prezent de afecţiuni psihice care să-l împiedice să fie transferat din Italia pentru a participa la procesul intentat de autorităţile române, iar dacă are afecţiuni medicale se poate trata fără probleme în sistemul penitenciar din ţara noastră.

/documente/stories//2024/09/20/66eda78ba9e85_cristi-danilet-sursa-cristi-danilet-facebook.jpg” />

Lasă un răspuns