Proiectul de modernizare a Parcului I.
L.
Caragiale și a zonei adiacente scoate mașinile de pe câteva străzi din centrul Clujului, iar spațiile sunt redate pietonilor.
În prezent, potrivit viceprimarului Dan Tarcea, progresul lucrărilor în teren a ajuns la un grad de execuție de 85%.
În toamna anului trecut începeau lucrările la unul dintre proiectele așteptate de clujeni – reabilitarea și modernizarea Parcului I.
L Caragiale din zona centrală a Clujului și reconfigurarea străzilor Octavian Petrovici și George Barițiu, parte a proiectului de punere în valoare a parcului.
Lucrările pentru amenajarea Parcului I.
L.
Caragiale au continuat în teren pe tot parcursul anului, iar în august 2024 administrația locală anunța deschiderea circulației pe strada George Barițiu, în urma lucrărilor de modernizare efectuate.
Și strada Octavian Petrovici a fost reconfigurată, parcările au fost desființate, iar spațiul amenajat potrivit conceptului de shared-space.
Astfel, artera care face legătura cu strada Regele Ferdinand a fost modernizată, iar o bună parte din traficul din zonă a fost eliminat.
Potrivit datelor oficiale, din suprafața totală amenajată (peste 11.
000 mp), jumătate va fi dedicată spațiului verde.
Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată, iar pe lângă aceasta, se vor planta suplimentar 1.
500 de arbori și arbuști.
Schimbările cuprind nu doar spațiul verde, ci și monumentele descoperite.
O parte a zidului roman urmează să fie valorificată pentru a fi accesibilă publicului.
Toată suprafața parcului va fi regândită pentru păstrarea vegetației valoroase existente.
Destinația parcului se schimbă: din spațiu de promenadă și pentru practicarea sporturilor (skating), în spațiu de relaxare și repaus, respectiv obiectiv turistic.
Proiectul presupune amenajarea unei suprafețe de circa 11.
600 mp, inclusiv amenajarea spațiului verde a Parcului I.
L.
Caragiale, pe o suprafață de 4.
800 mp.
În ultima lună de vară, lucrările în teren au ajuns la un progres de peste 70%.
Canalul Morii este decopertat și devine o parte componentă a parcului.
Proiectul din zona zero, prin valorificarea cursului de apă, va fi pus în consonanță cu un alt proiect ce vizează amenajarea străzii Argeșului, dar și cu tronsonul din apropierea Parcului Rozelor.
„Până în acest moment lucrările în teren sunt executate în proporție de aproximativ 85%.
Deja lucrările sunt vizibile: au fost executate lucrări la Canalul Morii, la partea de alei, inclusiv pe strada Octavian Petrovici.
Au fost făcute și câteva plantări de arbori.
Au mai rămas de realizat o serie de lucrări, precum finalizarea aleii cu sabalit, trebuie încheiate lucrările privind instalația electrică și de plantat arborii, pentru că în prezent vremea nu este potrivită pentru a face plantările suplimentare de arbori.
Lucrările vor fi gata până la sfârșitul anului 2024.
Nu vor fi încheiate doar lucrările legate de conservarea și restaurarea zidului roman.
Acolo lucrăm la partea de avizare și proiectare, astfel încât să putem pune în valoare ceea ce am descoperit în zonă, adică istoria latină a acestui oraș”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea pentru monitorulcj.
roÎn primăvara acestui an (martie 2024), în cadrul lucrărilor de amenajare a parcului a fost descoperită incinta de nord a orașului roman Napoca și zidăriile istorice ale Clujului.
Ulterior, administrația locală anunța că zidul roman descoperit va fi valorificat și transformat în obiectiv turistic.
„Zona din Parcul I.
L.
Caragiale care este compusă din vestigiile arheologice descoperite va fi conservată de către Primăria Cluj-Napoca pe baza unui proiect aprobat de către forurile de specialitate judeţene şi naţionale.
La 4 metri adâncime avem zidul roman de incintă al oraşului Napoca de peste 2.
000 de ani.
A fost construit cel mai probabil în perioada 117-124 în timpul lui Hadrian.
Peste el este zidul medieval de incintă care a dus mai departe la oraşul Cluj-Napoca”, explica în vara acestui an primarul Emil Boc.
În acest sens, în urma descoperirilor arheologice valoroase, Consiliul Local a aprobat actualizarea valorii proiectului cu circa 9 milioane de lei.
Primăria intenționează să obțină finanțare europeană pentru proiectul de reamenajare a Parcului I.
L.
Caragiale.
Astfel, 31,3 milioane de lei din valoarea actualizată a proiectului reprezintă fonduri ce vor fi susținute prin Porgramul Regional Nord-Vest 2021-27, iar contribuția municipiului Cluj-Napoca ajunge la circa 4 milioane de lei.
Proiectul de reamenajare a Parcului I.
L.
Caragiale presupune înlocuirea mobilierului urban existent cu mobilier nou pentru repaus și recreere, conservare și protejare a vestigiilor arheologice, dar și amenajarea accesului de vizitare.
Totodată sunt vizate lucrări pentru descoperirea Canalului Morii, al cărui traseu sistematizat a fost acoperit la sfârșitul anilor 1980 cu o dală de beton, precum și reorganizarea străzii O.
Petrovici, eliminarea parcărilor existente și plantarea de noi arbori.
Lucrările de amenajare a Parcului I.
L.
Caragiale vor fi încheiate în iarna acestui an, însă proiectul va continua pentru amenajarea și valorificarea zidului roman descoperit în zonă.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro