Venezuela arestează cetăţeni americani, spanioli şi cehi pentru „complot pentru destabilizarea ţării”.
Răspunsul SUA Autorităţile din Venezuela au anunţat arestarea a şase cetăţeni străini – trei americani, doi spanioli şi unul ceh – aceştia fiind suspectaţi că au pus la cale un complot pentru destabilizarea ţării, scrie BBC.
Ministrul de interne din Venezuela, Diosdado Cabello, a declarat că sute de arme au fost confiscate şi că suspecţii arestaţi urmăreau asasinarea preşedintelui venezuelean Nicolás Maduro, dar şi a altor oficiali de rang înalt.
Vezi mai multe articole din categoria externe Într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă, Cabello a afirmat că „CIA conduce această operaţiune”.
Potrivit The Guardian, Departamentul de Stat al SUA a respins aceste acuzaţii şi a declarat că „orice afirmaţii privind implicarea SUA într-un complot pentru răsturnarea lui Maduro sunt categoric false”.
Joi, Trezoreria SUA a declarat că vizează „oficiali-cheie implicaţi în declaraţiile frauduloase şi ilegitime de victorie ale lui Maduro şi în reprimarea brutală a liberei exprimări după alegeri”, notează BBC.
Nicolas Maduro a fost declarat câştigătorul unui nou mandat în urma alegerilor prezidenţiale din iulie de către Consiliul Naţional Electoral (CNE) din Venezuela.
Cu toate acestea, opoziţia susţine că deţine rapoarte care arată că Edmundo Gonzalez, contracandidatul lui Maduro, ar fi câştigat, de fapt alegerile.
Mai multe state şi entităţi la nivel internaţional au contestat rezultatele anunţate în urma scrutinului prezidenţial şi au acuzat autorităţile diin Venezuela că alegerile au fost lipsite de „integritate”.