Satul din Apuseni care ascunde bulgări uriași de aur. Aici a fost găsită pepită de 53 de kilograme de aur.

Spread the love

  Satul Ruda Brad, cunoscut în trecut sub denumirile de Musariu sau Ruda Musariu, era, cu aproape o sută de ani în urmă, una dintre cele mai bogate regiuni aurifere din Europa.

Aflat în apropierea municipiului Brad, acesta era un centru esențial pentru industria minieră din România, unde trăiau aproximativ 200 de familii de mineri, potrivit apuseni.

info Pământul din această zonă era extrem de bogat în aur, cu zăcăminte extinse pe sute de metri.

În anul 1947, a fost găsită și o pepită impresionantă, cântărind 53 de kilograme.

„La 6 decembrie 1947, s-a găsit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, într-o lentilă de minereu de o bogăţie excepţională.

După cum relatează cei care au avut ocazia să lucreze la extragerea aurului din asemenea puncte de concentrare, spectacolul oferit de natură era fantastic.

Pare de necrezut că este posibilă prezenţa atâtor forme, în care imaginaţia găseşte asemănări izbitoare de flori, plante, insecte, animale sau obiecte create de mâna omului”, arăta geologul Grigorie Verdeş, coordonator al volumului „Extaz şi agonie în mineritul zărăndean” (2015).

În zilele noastre, perioada de prosperitate a satului Ruda Brad pare să fie doar o amintire dintr-o lume complet diferită de cea actuală.

Declinul acestui mic sat, construit pe bogății aurifere, a început în anii 2000, odată cu închiderea minelor de aur din zona Bradului (Munții Metaliferi).

Cei aproximativ 600 de locuitori, dintre care mulți erau mineri, au plecat treptat spre alte părți ale țării.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns