Rapid şi „U” Cluj îşi dau întâlnire în ultimul meci din etapa a noua din SuperLiga României, luni, de la ora 21:00.
Marius Șumudică, tehnicianul bucureștenilor, este temător de partida de luni seara.
„Mă întorc în Giulești, asta e cel mai important.
Cu cât se apropie ora meciului, cu atât cresc și emoțiile.
Mă întorc acasă, sper să fie de bun augur.
Avem nevoie de rezultat, de tot ceea ce înseamnă dorință, agresivitate, motivație.
Fiindcă, într-un final, deznodământul la fotbal nu poate fi controlat.
Orice aș face eu, există factori externi, care la un moment dat pot perturba rezultatul.
Încerc să fac ce ține de mine ca echipa să arate bine.
Parțial sunt mulțumit de cum s-au pregătit, de ce mi-au arătat la ultimele antrenamente.
Doar jumătate din lot, că ceilalți au fost plecați la naționale.
Am făcut primul antrenament cu toții, am încercat să le explic ce îmi doresc de la jocul acesta.
Întâlnim liderul, nu întâmplător e acolo.
Are cinci victorii.
Suntem pregătiți, dorim foarte mult să arătăm bine și în urma exprimării pe care o vor avea jucătorii mei sper ca rezultatul să fie pozitiv”, a declarat Marius Șumudică, în cadrul conferinței premergătoare meciului cu Universitatea Cluj.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro