Palatul Urania, proiectul-soră al Uraniei din Viena, este o adevărată bijuterie arhitecturală a Clujului. FOTO.

Spread the love

   Palatul Urania din Cluj-Napoca, situat pe strada Horea, nr.

4, a prins viață în anul 1910, fiind proiectul-soră al Uraniei din Viena.

Astfel, clădirea a devenit reprezentativă pentru  receptarea secesiunii vieneze la Cluj-Napoca.

  Construcția palatului a început la comanda antreprenorului András Udvari și a fost executată de către arhitectul maghiar Géza Kappéter.

Clădirea era considerată una dintre cele mai solide construcții din Cluj, fiind construită din beton armat.

Palatul are o structură formată din parter și trei etaje, iar cele două fațade principale sunt orientate de-a lungul străzilor, întâlnindu-se într-un colț rotunjit.

Colțul rotunjit reprezintă elementul arhitectural central al clădirii, fiind accentuat de două mici cupole plasate pe acoperiș, la începutul fiecărei fațade, care sugerează imaginea unor globuri pământești.

De fapt, tocmai aceste detalii arhitecturale au inspirat numele clădirii, cu rezonanțe mitologice grecești.

După finalizarea acesteia, palatul Urania din Cluj-Napoca a devenit una dintre construcțiile reprezentative ale orașului, fiind inspirată de stilul Secession vienez.

Asemănarea pe care o are cu palatul Urania din Viena nu se datorează doar numelui comun, ci și scopului pentru care a fost construit.

Ambele clădiri au avut rolul de cinematograf.

Palatul din Viena a avut în plus și rolul de casă de cultură și observator, pe când cel din Cluj de spații comerciale și locuințe private.

Astfel, în primele decenii ale secolului XX, Urania a găzduit unul dintre cele mai prestigioase cinematografe din Cluj, oferind publicului local producții cinematografice de calitate superioară și evenimente culturale notabile care au marcat viața orașului.

  Palatul Urania din Cluj a fost prima clădire din oraș în cadrul căreia s-a organizat un cinematograf, fiind numit „Favorit” după perioada comunistă.

De asemenea, în anul 2015, clădirea a fost renovată amplu și redenumită „Centru Cultural Urania Palace”.

 În noaptea de 9 ianuarie 1927, clădirea Urania a fost cuprinsă de flăcări, chiar în timpul derulării unui film.

Se crede ca incendiul a fost unul accidental, provocat de doi indivizi care ar fi vrut să jefuiască apartamentul cofetarului aflat la mansardă.

 Astfel, acoperișul clădirii a fost distrus complet de flăcări, în timp ce restul clădirii a rămas intact.

 Unul dintre cele mai importante elemente ale Palatului Urania este liftul din interiorul clădirii, acesta fiind totdată cel mai vechi ascensor din Cluj-Napoca.

Liftul încă își păstrează intact farmecul și autenticitatea epocii în care a fost construit.

Prin simpla lui existență, liftul de la adresa Strada Horea nr.

4 ne oferă o incursiune în trecut, conectându-ne cu dezvoltarea orașului și cu inovațiile tehnologice ale vremurilor apuse.

Palatul Urania, cu o moștenire impresionantă și o arhitectură ce îmbină tradiția cu modernitatea, rămâne un loc în care oamenii se pot bucura de artă și cultură prin prisma evenimentelor care au loc în locație.

 Aflat pe strada Horea, într-o zonă unde fiecare clădire povestește despre transformările orașului, Palatul Urania iese în evidență ca o bijuterie prețioasă în peisajul arhitectural al Clujului.

 Articol scris de Ilinca DandocziCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns