Avertizare meteo Cod Galben de ploi și vijelii în Cluj. Rafale de până la 65km/h.

Spread the love

  Meteorologii au emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale, valabilă până sâmbătă după-amiaza în nouă judeţe, precum şi un Cod galben de vreme instabilă, ce vizează peste jumătate din ţară.

Astfel, în perioada 13 septembrie, ora 15:00 – 14 septembrie, ora 18:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ în zone din Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei şi al Munteniei.

Astfel, pe areale din judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Timiş şi Vâlcea se vor semnala descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55 – 65 km/h, iar în intervale scurte de timp se vor acumula 20 – 25 de litri de apă/mp, izolat chiar şi peste 40 – 50 l/mp, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Totodată, în intervalul 13 septembrie, ora 18:00 – 14 septembrie, ora 15:00, pe fondul avertizării Cod portocaliu, în judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani şi Suceava vor fi perioade cu averse torenţiale.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 40 – 60 l/mp şi, izolat, de peste 70 – 80 l/mp.

Fenomene meteo de vreme instabilă se vor înregistra, vineri, pe arii restrânse şi în restul teritoriului, arată sursa citată.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns