Avans substanțial pe șantierul drumului expres de la Tureni. Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 50%.

Spread the love

  Ritm susținut de lucru, cu sute de muncitori și utilaje, pe șantierul drumului expres de la Tureni, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj.

 Antreprenorul DIMEX 2000 – CON-A OPERATIONS SRL este mobilizat în șantier cu peste 350 de muncitori și 180 de utilaje.

Imaginile de pe șantierul Drumului Expres – Autostrada Transilvania, care va asigura conexiunea dintre A3 și DN1, prin Tureni, arată un avans substanțial al lucrărilor, cu șanse bune de progres în teren, dacă condițiile meteo vor fi favorabile în perioada următoare.

 În teren, sunt realizate lucrări de terasamente și consolidare, relocarea utilităților, precum și lucrări la depozitul de sare, arată DRDP Cluj.

 Sunt șanse bune ca termenul final pentru realizarea lucrărilor (februarie 2025) să fie respectat, însă deschiderea circulației ar putea fi amânată pentru primăvară.

Inițial, estimările oficiale avansau ideea realizării mini-centurii de la Tureni până la finalul lui 2024, însă din cuza dificultăților specifice de teren, lucrările au avansat mai lent.

 În traseu, drumul expres are o lungime de 5 kilometri, plus alți 10 kilometri ce reprezintă bretele nodurilor rutiere de la DN 1 și A3.

Proiectul include 7 poduri și viaducte, din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu 6 deschideri și o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri.

Alți 10 kilometri reprezintă lungimea bretelelor de la nodurile A3 și DN 1 (bretelele vor avea două benzi).

Profilul este de drum expres cu o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se montează separatoarele de sens.

Clujenii așteaptă de ani de zile soluții de trafic, prin care să poată evita tranzitarea municipiului Turda.

Astfel, tranzitul prin Turda ar putea deveni istorie odată cu deschiderea drumului expres Cluj-Autostrada Transilvania.

„Din păcate, la cum au evoluat lucrările în primele 11 luni de contract, este o certitudine că mini-lotul de nici 5 kilometri de pe drumul expres care face legătura dintre A3 și DN1 pe lângă Tureni nu va fi deschis în 2024.

În acest ritm, inaugurarea este fezabilă doar în primăvara lui 2025”, semnalau în iulie 2024 reprezentanții Asociației Pro Infrastructura.

 Autorizația de construire pentru Drumul Expres ce va lega municipiul Cluj-Napoca de Autostrada Transilvania, prin Tureni, a fost emisă de Ministerul Transporturilor în august anul trecut, iar lucrările derulate de antreprenorul Dimex 2000-Con-A au debutat în septembrie 2023.

 Valoarea contractului este de 562,6 milioane de lei.

Drumul de legătură a Clujului la autostradă va avea un impact substanțial asupra traficului și va elimina traficul de tranzit din Turda.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns