California adoptă cerinţe ca producătorii de automobile să ia măsuri contra violenţei domestice

Spread the love

Laura Buciu Laura Buciu Legiuitorii din cel mai populat stat american, Caliofornia, au aprobat o propunere care solicită producătorilor de automobile care vând automobile conectate la internet să ia mai multe măsuri pentru a proteja supravieţuitorii abuzurilor domestice.

California adoptă cerinţe ca producătorii de automobile să ia măsuri contra violenţei domestice Aceasta pare a fi prima măsură din ţară care abordează această problemă şi care este adoptată de un organ legislativ, potrivit Reuters.

Pe măsură ce producătorii de automobile îşi dotează maşinile cu tehnologii din ce în ce mai sofisticate, au început să apară cazuri de urmărire şi hărţuire prin utilizarea unor funcţii precum localizarea şi controlul de la distanţă.

Proiectul de lege, care a trecut de legislativul statului California la sfârşitul lunii trecute cu un sprijin covârşitor, aşteaptă acum o decizie din partea guvernatorului Gavin Newsom cu privire la promulgarea sa.

Unul dintre autorii proiectului de lege, senatorul de stat Dave Min, a declarat că personalul lui Newsom a fost implicat în negocieri cu privire la termenii acestuia, la fel ca şi diferiţi producători auto, inclusiv Tesla.

Vezi mai multe articole din categoria externe Tara Gallegos, director adjunct de comunicare pentru Newsom, a declarat luni într-un e-mail că măsura va fi „evaluată pe baza meritelor sale”.

Tesla nu a depus nicio scrisoare publică de susţinere sau de opoziţie faţă de proiectul de lege, iar compania nu a răspuns cererii de comentarii.

Analiştii legislativi au citat rapoarte din Reuters şi New York Times despre producători de automobile care nu au ajutat femeile care au susţinut că au fost vizate de partenerii lor.

O femeie a dat în judecată fără succes Tesla, susţinând că societatea nu a acţionat după ce ea s-a plâns în mod repetat că soţul ei o urmărea şi o hărţuia cu ajutorul tehnologiei producătorului auto, în ciuda unui ordin de restricţie.

Printre dispoziţiile sale, proiectul de lege din California impune producătorilor de automobile să instituie un proces clar prin care şoferii să prezinte o copie a unui ordin de restricţie sau alte documente şi să solicite încetarea accesului la distanţă al unui alt şofer în termen de două zile lucrătoare.

De asemenea, prevede ca producătorii de automobile să permită conducătorilor auto să dezactiveze cu uşurinţă accesul la locaţie din interiorul vehiculului.

Termenul limită până la care Newsom trebuie să ia o decizie este 30 septembrie.

Lasă un răspuns