Judoka Alex Bologa, medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, va fi premiat de Primăria Cluj-Napoca

Spread the love

  Săptămâna trecută, sportivul clujean Alex Bologa a cucerit medalia de aur la judo pentru nevăzători, la Jocurile Paralimpice de la Paris.

Ulterior, primarul Emil Boc a propus premierea judokanului clujean, pe care l-a felicitat pentru rezultatele remarcabile.

„Medalia de aur la judo în cadrul Jocurilor Paralimpice de la Paris este o reușită istorică pentru sportul românesc, pentru sportul clujean, suntem mândri de performanțele sale și îi mulțumim! Transmit felicitări și antrenorului Tamas Gergely și întregii echipe care este alături de campion.

Voi propune Consiliului local premierea sportivului, un gest simbolic prin care comunitatea să își arate aprecierea pentru exemplul remarcabil pe care acest tânăr ni-l oferă”, a notat primarul Clujului, Emil Boc, pe pagina sa de Facebook.

Consilierii locali vor aproba, joi, un proiect de hotărâre privind premierea campionului clujean Alex Bologa pentru rezultatele sportive deosebite obținute la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024.

 „Se aprobă alocarea sumei de 10.

000 de lei (sumă netă) de la bugetul local pe anul 2024, în vederea premierii sportivului Alexandru Bologa, medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024 cu suma de 5.

000 de lei (sumă net) și a antrenorului său, domnul Tamas Gergely, cu suma de 5.

000 de lei (sumă netă)”, se arată în proiectul supus aprobării Consiliului Local.

 Alexandru Bologa este înregistrat la Centrul Olimpic Național Cluj-Napoca și este cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca din anul 2022.

Judoka Alex Bologa a fost primul sportiv nevăzător din România care a cucerit medalia de bronz în 2016, la Rio de Janeiro, performanță reeditată în 2021 la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, iar în acest an a reușit performanța de a câștiga medalia de aur la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024.

 Sportivul clujean mai are în palmares o medalie de argint obținută la Campionatul Mondial pentru Juniori din Eger, iar în 2015 a câștigat Open-ul de la Heidelberg și Grand Prix-ul de la Birmingham.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns