Aproximativ 1.
750 de deţinuţi vor fi eliberaţi în câteva zile din închisorile din Marea Britanie.
Este vorba despre planul guvernului britanic privind eliberarea anticipată pentru a face spaţiu în închisorile aglomerate.
Măsura a stârnit îngrijorare în rândul britanicilor.
Aproximativ 1.
750 de deţinuţi sunt pregătiţi pentru eliberare anticipată în aceste zile.
Ei se adaugă celor eliberaţi la termen, aproximativ 1.
000 pe săptămână, potrivit Sky News.
De asemenea, în octombrie vor mai fi eliberaţi anticipat circa 2.
000 de oameni.
Vezi mai multe articole din categoria externe Specialiştii avertizează că numărul mare de eliberări reprezintă un risc.
Totodată, se vorbeşte despre eliberarea unor deţinuţi periculoşi care ar putea haos în comunităţi.
În replică, guvernanţii spun că închisorile sunt supraaglomerate şi în lipsa unor măsuri s-ar putea ajunge la o criză de proporţii.
Închisorile aglomerate au primit foarte mulţi noi deţinuţi în urma revoltelor de stradă din vară.
În paralel, Guvernul britanic ia în calcul trimiterea de deţinuţi în Estonia pentru a reduce supraaglomerarea din închisori.
Ministrul Justiţiei din Marea Britanie şi omologul estonian se află în discuţii despre un potenţial parteneriat, după ce Tallinnul a declarat că deţine locuri suficiente pentru a prelua deţinuţi şi din alte ţări.