Autorităţile au emis în noaptea de sâmbătă spre duminică un mesaj Ro-Alert pentru judeţele Constanţa şi Tulcea cu privire la posibile atacuri ale Federaţiei Ruse asupra teritoriului ucrainean şi a posibilităţii căderii unor obiecte pe teritoriului naţional.
Mesaj Ro-Alert privind posibile căderi ale unor obiecte din spaţiul aerian în Constanţa şi Tulcea „Forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în dimineaţa zilei de 8 septembrie, în proximitatea frontierei cu România.
Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Constanţa, fiind transmise, la ora 2.
20 respectiv ora 2.
38, mesaje RO-Alert.
Începând cu ora 2.
25, două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situaţiei aeriene.
În cursul acestor evenimente, a fost identificat şi urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian naţional şi care a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina.
Situaţia evoluţiei acestei drone a fost monitorizată şi de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4.
08.
Din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenţei unei zone de impact pe teritoriul naţional, într-o arie nelocuită, în proximitatea localităţii Periprava.
Forţele Ministerului Apărării Naţionale execută, începând din această dimineaţă, cu mijloace aeriene şi cu echipe la sol, cercetări în zonă.
MApN a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, transmite MApN într-un comunicat.
Vezi mai multe articole din categoria social ŞTIREA INIŢIALĂ A fost transmis în noaptea de sâmbătă spre duminică un mesaj RO-Alert pe teritoriul judeţelor Tulcea şi Constanţa după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atacat al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei.
Mesajul transmite informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune.
„Până la ora emiterii acestui comunicat nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgenţă 112 în dispeceratul ISU Tulcea”, a transmis ISU Tulcea.