Andreea Tobias Preşedintele în exerciţiu al Algeriei, Abdelmadjid Tebboune, a fost reales cu aproape 95% din voturi, a anunţat duminică autoritatea electorală a ţării, ANIE.
Preşedintele în exerciţiu al Algeriei, Abdelmadjid Tebboune, reales cu aproape 95% din voturi „Din cei 5.
630.
000 de alegători înregistraţi, 5.
320.
000 au votat pentru candidatul independent Abdelmadjid Tebboune, reprezentând 94,65 % din voturi”, a declarat şeful ANIE, Mohamed Charfi.
Tebboune, în vârstă de 78 de ani, era favoritul scrutinului împotriva islamistului moderat Abdelaali Hassani, 57 de ani, şi a candidatului socialist Youcef Aouchiche, 41 de ani.
„Alegerile au fost marcate de o largă transparenţă” şi „au reflectat maturitatea electorală a poporului”, a declarat Charfi.
Vezi mai multe articole din categoria externe Acesta nu a furnizat însă rata oficială de participare, care a fost considerată principala provocare a lui Tebboune într-un scrutin în care victoria sa era aproape sigură.
Preşedintele reales a sperat la o participare mai mare decât în 2019, anul în care a fost ales pe fondul unor alegeri boicotate pe scară largă şi al protestelor în masă pro-democraţie Hirak.
Tebboune a fost ales atunci pe fondul unei rate record de abţinere de peste 60%.
În primele ore ale zilei, ANIE a anunţat o rată „medie de participare” de 48%, calificând-o drept „provizorie”, dar nu a prezentat o defalcare a numărului de alegători faţă de cei înregistraţi iniţial.
Anunţul a fost făcut cu trei ore întârziere, după ce, sâmbătă seară, autoritatea a anunţat că prelungeşte votul cu o oră, aşteptându-se să se prezinte mai mulţi alegători.