Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a organizat în data de 6 septembrie 2024 cea de-a treia ediție a conferinței regionale de aviație „2024 Regional Air Transport Conference- Regional development and infrastructure challenges”.
În cadrul conferinţei, David Ciceo, directorul general al Aeroportului Cluj, a precizat că în România există cerere mare pentru transportul aerian.
El a explicat că în 1999, pe toate aeroporturile din România, au fost înregistraţi 2,2 milioane de pasageri, iar în 2023 au fost înregistraţi peste 24 de milioane de pasageri.
„Conferinţa a fost o oportunitate bună de a discuta despre viitor şi despre dezvoltare.
Așa cum știți, sunt multe provocări în domeniul aviației, în gestionarea aeroporturilor și a companiilor aeriene.
Dincolo de discuțiile din cadrul conferinței, sunt convins că evenimentul a fost o bună oportunitate să creăm legături noi.
Piața aviatică din România are 17 aeroporturi deschise traficului internațional.
Am avut, în 2023, 24.
590.
000 de pasageri, mai mulți decât în 2019.
Și anul acesta ne așteptăm la o creștere și la depășirea pragului de 25 de milioane de pasageri la nivel național.
Am avut mai mult de 27 de milioane de locuri disponibile pe curse aeriene în total în România, în 2023, ocupate, în medie, în proporție de 88%.
În România există cerere mare pentru transportul aerian.
În 1999 erau doar 2,2 milioane de pasageri pe toate aeroporturile din România, față de 24,5 milioane înregistrați anul trecut.
A existat o creştere mare de atunci.
În 2023, pe Aeroportul Cluj s-au înregistrat 3,2 milioane de pasageri, mai mult decât totalul înregistrat la nivel național în 1999.
Cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, toate aeroporturile din România au avut oportunitatea să investească în securitate și infrastructură”, a declarat David Ciceo.
Printre speakerii invitați la eveniment au fost: Kostas Iatrou, CEO Air Transport News, Cătălin Radu, director general Aviation Administration of Kazakhstan, Onur Dedeköylü, director comercial Pegasus Airlines, Glyn Hughes, director general Asociația Internațională a Transportatorilor Cargo (en.
TIACA), Costin Iordache, director general TAROM, Petros Kavassalis, profesor asociat şi prorector pentru Cercetare şi Inovare, University of the Aegean.
„Cu inagurarea noului terminal, Aeroportul Internațional Cluj a ridicat standardele în materie.
Tema conferinței este dedicată infrastructurii aeroportuare și nu putea fi mai bine aleasă în contextul noului terminal de la aeroportul clujean.
Bună treabă a domnului David Ciceo, singura persoană de pe planeta Pământ care a luat un aeroport cu un trafic de 35.
000 de pasageri și l-a dus la peste 3 milioane de pasageri.
Merită aplauze.
Nimeni nu a mai reușit așa ceva.
E o creștere uriașă.
(.
.
.
) Dezvoltarea regională și dezvoltarea infrastructurii este critică.
Companii aeriene joacă un rol vital în economia locală.
Aeroporturile regionale se potrivesc și ajută marile hub-uri de transport.
Există o legătură între aeroporturile regionale și hub-uri.
Dar avem mari provocări în ceea ce privește infrastructura.
Veți vedea că marea majoritate a aeroporturilor regionale nu sunt profitabile, nu e cazul aeroportului din Cluj, dar multe aeroporturil regionale din Europa nu sunt profitabile.
Vorbim și de unele riscuri aici, pentru că banii investiți în aeroporturi nu se întorc întotdeauna în beneficii.
Cine suportă pagubele? Sunt justificate extinderile aeroportuare? Fac sau nu fac profit aeroporturile?”, a declarat, în debutul conferinței, Kostas Iatrou, CEO Air Transport News.
La începutul lunii iunie, la Aeroportul Cluj, a fost inaugurat un nou terminal de plecări.
Obiectivul principal al investiției a constat în extinderea terminalului pasageri plecări spre nord, atât la parterul clădirii, cât și la etajul acesteia, pe zona porților de îmbarcare A1, A2, A3, destinate zborurilor interne și pe zona porților de îmbarcare B1, B2, B3, B4 destinate zborurilor externe.
În urma implementării proiectului, terminalul plecări a fost extins cu aproximativ 7.
200 de metri pătrați și platforma de staționare aeronave cu aproape 9.
000 de metri pătrați, ceea ce va duce la creșterea capacității de procesare și a gradului de confort al pasagerilor.
Avantajele extinderii terminalului plecări:- infrastructură pentru traficul de pasageri în creștere;- se reduce timpul de procesare în orele de vârf;- crește capacitatea pentru pasageri și bagaje;- crește confortul pasagerilor;- se asigură noi spații comerciale;- atragerea de noi transportatori aerieni;- vor scădea cozile pentru controlul de securitate cu cele două noi filtre care se vor implementa.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro