Cluj-Napoca, un oraș modern și plin de viață, nu este doar un important centru cultural, universitar și economic din Transilvania, ci și o „poartă” către unele dintre cele mai fascinante comori istorice și arhitecturale ale regiunii.
La doar câțiva zeci de kilometri de oraș, se ascund castele vechi de secole, fiecare purtând cu sine amprenta unor vremuri demult apuse și povești captivante despre familii nobiliare, războaie, tradiții și legende locale.
Aceste edificii impresionante, unele în stare de ruină, altele restaurate și aduse la viață, sunt dovezi vii ale unui trecut plin de grandoare și mister.
Pentru locuitorii Clujului, dar și pentru turiștii care vizitează județul, explorarea acestor castele reprezintă o oportunitate excelentă de a evada din agitația cotidiană și de a pătrunde într-o lume cu totul diferită.
Fie că ești pasionat de istorie, arhitectură sau doar cauți o escapadă liniștită în mijlocul naturii, castelele din jurul Clujului oferă o experiență unică, combinând frumusețea peisajului cu valoarea istorică a acestor monumente.
Indiferent dacă îți dorești o excursie relaxantă de o zi sau un weekend plin de explorare, aceste castele sunt destinații perfecte pentru toți cei care doresc să descopere o parte din farmecul Transilvaniei.
Fiecare castel are propria sa identitate, stil arhitectural și atmosferă, oferindu-ți o privire asupra vieții nobiliare de altădată, a intrigilor și tradițiilor care au marcat istoria regiunii.
De la Castelul Bánffy, supranumit „Versailles-ul Transilvaniei”, care îmbină eleganța renascentistă și barocă, până la romantismul ruinelor Castelului Kornis, cu inorogii săi misterioși care păzesc intrarea, aceste monumente sunt destinații care îți oferă o călătorie în timp, dar și o reconectare cu natura.
În satul Mănăstirea, la aproximativ 58 km de Cluj-Napoca, se află unul dintre cele mai impresionante castele în stil renascentist din zonă, Castelul Kornis.
Deși este inclus pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, castelul nu este restaurat sau întreținut.
Cu toate acestea, este o atracție turistică populară, fiind renumit pentru statuile cu inorogi de la intrare, care au inspirat multe povești și legende.
Castelul a fost construit între anii 1573 și 1593 și a fost proprietatea familiei Kornis.
Din păcate, istoria recentă a castelului nu este una fericită.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o parte din castel a fost distrusă, iar ulterior, în perioada comunistă, colecțiile sale au fost incendiate sau distruse.
Castelul Bánffy din Bonțida este una dintre cele mai impresionante reședințe nobiliare din Transilvania, situată la doar 30 de km de Cluj-Napoca.
Astăzi, castelul funcționează ca un centru educațional și cultural, atrăgând anual peste 50.
000 de vizitatori.
În perioada sa de glorie, castelul a fost supranumit „Versailles-ul Transilvănean” și a fost construit treptat începând cu secolul al XVI-lea, cu aspectul final obținut în mijlocul secolului al XIX-lea.
Familia Bánffy a primit domeniul de la Bonțida în secolul al XIV-lea, prin donație regală.
Construcția castelului a inclus etape importante realizate în stil renascentist și baroc, dar clădirea nobiliară, transformată într-un ansamblu castelar, păstrează și elemente din perioadele rococo, clasicistă și neogotică.
Înainte de începutul secolului al XIX-lea, castelul fortificat cu ziduri și turnuri putea fi accesat prin turnul de poartă de șapte niveluri.
În mijlocul secolului al XVIII-lea, reședinței i s-a adăugat o curte de onoare barocă, iar clădirile acesteia au adăpostit o școală hipică și un grajd.
După demolarea turnului de poartă, familia a construit o moară în apropiere, care a fost folosită de comunitatea locală până în anii 1960.
În secolul al XVIII-lea, a fost creat un parc francez în jurul castelului, care mai târziu a fost reamenajat într-un parc romantic.
Datorită acestuia, aripa dinspre parc a fost refațadizată în stil neogotic.
Castelul Haller este situate în localitatea Coplean, la 65 kilometri față de municipiul Cluj-Napoca.
Este înscris pe lista monumentelor istorice din județ și din 2010 în Patrimoniul Național din România.
A fost construit între anii 1725-1771 de către guvernatorul Transilvaniei din acea perioadă.
Numit și „Castelul cu scoici”, este unul dintre cele mai vechi monumente istorice în stil baroc din județul Cluj.
Edificiul a fost ridicat pe local unui vechi conac, clădirea fiind formată din subsol, parter, etaj și acoperiș.
La intrarea în domeniul castelului se afla un bastion care în prezent s-a mai păstrat o mică parte.
În anul 1920, castelul a suferit un incendiu, în urma căruia acoperișul în stilul baroc a fost distrus în întregime.
Clădirea are o lungime de 24,5 metri, cu o intrare marcată de șase coloane de piatră cu capiteluri ionice.
Coloanele susțin o terasă de 9,5 metri lungime și 2,5 lățime, iar zidurile sunt masive, cu grosimea de un metru.
Urmașii familiei Haller au depus cerere de restituire a castelului și a cinci hectare din fostul parc cu plopi și castani, ei sperând să readucă la viață frumusețea castelului din anii săi de glorie.
Castelul Bocskai este situat la o distanță de doar 35 km de Cluj-Napoca și a fost considerat unul dintre cele mai frumoase castele din toată Transilvania.
Construit între 1569-1572, în stil renascentist, castelul a fost dăruit, în 1594, de principele Transilvaniei, Báthory Zsigmond, lui Csáki István.
Construcția impunătoare a ajuns apoi în mâinile lui Bocskai István, născut la Cluj, care la rândul său a cedat castelul lui Bánffy László.
Au urmat ulterior și familiile nobiliare Haller, Mikes sau Vargyas.
În secolul al XVII-lea, castelul a intrat în proprietatea familiei Gyulaffy.
Noii proprietari – doar unii dintre cei mulți care s-au perindat de-a lungul timpului – au fost încântați de zona superbă în care se află construcția magnifică.
Cu toate acestea, parțial din cauza poziționării castelului, acesta nu a putut deveni cetate de frontieră.
Clădirea consolidată cu turnuri la cele patru colțuri a fost construită sub formă dreptunghiulară, cu două turnuri pe colțuri.
Pe latura sudică se afla o curte interioară, în timp ce latura nordică asigura accesul în incinta castelului.
Clădirea, întinsă pe 320 metri pătrați, avea odinioară patru încăperi principale, dar și câteva anexe.
Castelul Teleki este un monument istoric situat în satul Luna de Jos, județul Cluj.
Construcția castelului din Luna de Jos a început în a doua parte a secolului XVII, fiind terminată în 1700 de filantropul Teleki Pál, mare susținător al lui Francisc Rákóczi al II-lea, în războiul curuților răsculați.
Drept pedeapsă drastică pentru susținerea fostului principe al Transilvaniei, armata imperială a distrus clădirea.
Din castelul de odinioară a mai rămas doar turnul sudic, un turn de vânătoare cu o înălțime de peste 30 de metri.
Restul castelului a fost demolat, iar piatra rezultată din demolare a fost folosită la construirea unui zid și a unui pavilion neoclasic, astăzi Centru de Îngrijire și Asistență Socială.
Există însă speranță pentru modernizarea turnului de vânătoare.
Castelul Béldy din Geaca este un alt exemplu important de arhitectură nobilă transilvăneană, datând din secolul al XIX-lea.
Castelul a fost construit de familia Béldy, una dintre familiile nobiliare proeminente din regiune, și se remarcă prin stilul său neoclasic, specific acelei perioade.
Deși castelul Béldy nu este la fel de cunoscut ca alte reședințe nobiliare din județul Cluj, el are o valoare istorică și arhitecturală deosebită.
Clădirea principală, împreună cu anexele și parcul care o înconjoară, a servit ca reședință pentru familia Béldy, fiind o oază de liniște în mijlocul naturii.
După naționalizarea din perioada comunistă, castelul a fost folosit în diverse scopuri, inclusiv administrative.
În prezent, Castelul Béldy se află într-o stare de degradare, dar rămâne un punct de interes pentru pasionații de istorie și arhitectură.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro