Războiul din Ucraina, ziua 924.
Ucraina intenţionează să păstreze pe termen nedeterminat teritoriul rusesc cucerit / Schimbări majore în guvernul Ucrainei Statele Unite nu şi-au schimbat poziţia cu privire la loviturile Ucrainei în profunzimea teritoriului rus cu ajutorul armelor furnizate de SUA, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder, relatează Ukrainska Pravda.
„În ceea ce priveşte orice modificări ale politicii noastre, eu nu voi avea nimic de oferit [ca informaţie despre o schimbare de poziţie a SUA].
Din nou, nu a existat nicio schimbare (cu privire la loviturile ucrainene în interiorul Rusiei – n.
r.
)”, a subliniat Ryder.
Vezi mai multe articole din categoria externe Mai multe explozii puternice au fost auzite în Lviv în timpul alertei de raid aerian miercuri dimineaţă, relatează Ukrinform.
Cel puţin şase civili au fost răniţi, iar mai multe clădiri din apropierea gării centrale au luat foc în urma atacului.
Lviv, situat la aproximativ 540 de kilometri vest de Kiev, rămâne una dintre ţintele frecvente ale atacurilor ruseşti cu drone şi rachete.
Oraşul se află la aproximativ 70 de kilometri est de graniţa cu Polonia.
Ucraina intenţionează să păstreze pe termen nelimitat teritoriul rusesc cucerit în invazia surpriză din regiunea de frontieră Kursk, luna trecută, a declarat Volodimir Zelenski pentru NBC News.
Preşedintele ucrainean a declarat într-un interviu exclusiv că deţinerea teritoriului face parte integrantă din „planul său de victorie” pentru a-l forţa pe Vladimir Putin să vină la masa negocierilor şi să pună capăt războiului.
El a spus că va prezenta propunerea partenerilor internaţionali, inclusiv SUA.
Părând apoi să confirme că trupele ucrainene se vor retrage în cele din urmă, Zelenski a declarat că Ucraina nu are „nevoie de teritoriul lor”.
„Nu vrem să aducem acolo modul nostru de viaţă ucrainean”, a spus el.