LIVE TEXT  Războiul din Ucraina, ziua 922. Zelenski sancţionează colaboratorii şi persoanele implicate în infrastructura aviatică rusă / Explozii auzite în Kiev / Putin afirmă că Rusia avansează rapid în estul Ucrainei

Spread the love

Polonia şi ţările învecinate cu Ucraina sunt „responsabile pentru protejarea propriului spaţiu aerian”, în ciuda opoziţiei NATO, a declarat ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, într-un interviu acordat publicaţiei Financial Times.

„Apartenenţa la NATO nu prevalează asupra responsabilităţii fiecărei ţări de a-şi proteja propriul spaţiu aerian – este datoria noastră constituţională”, a declarat Sikorski pentru sursa citată.

Vezi mai multe articole din categoria externe „Personal, sunt de părere că, atunci când rachetele ostile sunt pe cale să intre în spaţiul nostru aerian, ar fi legitimă autoapărarea (de a le lovi), deoarece odată ce trec în spaţiul nostru aerian, riscul ca resturile să rănească pe cineva este semnificativ”, a completat acesta.

Forţele ucrainene au distrus luni dimineaţă 22 din cele 35 de rachete şi 20 din cele 23 de drone de atac lansate de Rusia, anunţă Forţele aeriene ucrainene.

Au fost distruse nouă rachete balistice şi 13 rachete de croazieră în regiunile Kiev, Harkov, Dnipro, Poltava, Mykolaiv şi Zaporojie.

Mai multe valuri de explozii au fost auzite în Kiev la scurt timp după ce a sunat alerta aeriană în jurul orei locale 5:30, scrie Kyiv Independent.

Ca urmare a atacului cu rachete, au căzut resturi în districtul Holosiivskyi.

Potrivit informaţiilor preliminare furnizate de Serhii Popko, şeful administraţiei militare a oraşului Kiev, clădirile nerezidenţiale au fost avariate şi nu au fost raportate victime.

Majoritatea polonezilor consideră că armata poloneză ar trebui să doboare obiectele care survolează teritoriul polonez în timpul atacurilor ruseşti asupra Ucrainei, chiar dacă nu sunt siguri despre ce obiecte este vorba, relevă datele unui sondaj apărut în publicaţia poloneză Rzeczpospolita.

La întrebarea „În opinia dumneavoastră, Polonia ar trebui să doboare obiecte care zboară deasupra teritoriului nostru în timpul atacurilor ruseşti asupra Ucrainei, chiar dacă nu este sigur ce obiecte sunt acestea?”, 58,5% dintre participanţii la sondaj au răspuns „da”.

22,1% au o opinie contrară, în timp ce 19,4% au spus că „nu sunt siguri”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat decretele prin care Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare a introdus sancţiuni împotriva persoanelor juridice şi fizice care facilitează funcţionarea infrastructurii aviatice ruse, precum şi împotriva colaboratorilor, informează Ukrainska Pravda.

Sancţiunile vizează aproape 150 de entităţi juridice şi fizice, iar Zelenski a afirmat că „este de datoria tuturor reprezentanţilor ucraineni să se asigure că sancţiunile noastre sunt sincronizate cu cele globale”.

 

Lasă un răspuns