Kamala Harris câştigă teren în faţa lui Donald Trump în cursa prezidenţială: Diferenţă de 13% între cei doi, la două categorii de alegători Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris – candidata democrată în cursa pentru Casa Albă – continuă să câştige teren în faţa lui Donald Trump în rândul unor noi categorii de alegători, relevă un sondaj Reuters/Ipsos dat publicităţii joi.
Noul sondaj, care a fost realizat pe parcursul a opt zile, a arătat că Harris a câştigat sprijin în rândul femeilor şi al hispanicilor.
Vezi mai multe articole din categoria politic Potrivit rezultatelor sondajului, Kamala Harris l-a devansat pe Trump cu 13% în rândul femeilor şi al hispanicilor, cu 49% la 36%.
Sprijinul pentru candidata deocrată este în creştere, în contextul în care alte patru sondaje Reuters/Ipsos efectuate în luna iulie arătau că Harris avea un avans de 9% în rândul femeilor şi de 6% în rândul hispanicilor.
Pe de pe altă parte, republicanul Donald Trump a condus în rândul alegătorilor albi şi al bărbaţilor, ambele cu marje similare celor din iulie, însă avansul său în rândul alegătorilor fără studii superioare s-a redus la 7% în ultimul sondaj, de la 14% în iulie, notează Reuters.
Sondajul Reuters arată că Donald Trump este considerat de către alegători ca având o abordare mai bună în privinţa gestionării economiei SUA, cu 45% la 36%, o marjă mai mare decât a avut republicanul într-un alt sondaj Reuters/Ipsos din această săptămână.
Pe de altă parte, Kamala Harris conduce în politicile privind avortul, cu 47% la 31%.
Sondajul a fost realizat la nivel naţional şi a colectat răspunsuri de la 4 253 de adulţi din SUA, inclusiv 3 562 de alegători înregistraţi, având o marjă de eroare de 2%.