În iulie 2024, Primăria a solicitat obținerea avizului de mediu pentru proiectul trenului metropolitan, după ce anterior președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, semna autorizația de construire pentru metroul și trenul metropolitan din Cluj.
Consilierii locali au aprobat, joi, un nou proiect de hotărâre ce vizează deschiderea de noi stații feroviare în cadrul proiectului de realizare a trenului metropolitan, plus noi pasaje pietonale și parcări auto.
Proiectul propune introducerea unui serviciu de Tren Metropolitan pe infrastructura existentă a căii ferate între punctele de îmbarcare/debarcare călători (PID) pe traseul: Bonţida HM – Apahida-Cluj-Napoca – Gârbău HM, pe teritoriul administrativ al Municipiului Cluj-Napoca, Comunei Gârbău, Comunei Baciu, Comunei Apahida, Comunei Jucu şi Comunei Bonţida.
În total, proiectul trenului metropolitan include 23 de stații de îmbarcare/debarcare, dintre care cinci stații feroviare vor fi modernizate, iar alte opt stații vor fi realizate de la zero.
Stații feroviare pentru trenul metropolitan Cluj*Bonţida (existentă) – Comuna Bonţida;*Răscruci (existentă) – Comuna Bonţida;*Jucu de Jos (existentă) – Comuna Jucu;*Jucu (existentă) –Comuna Jucu;* Câmpenești (nou propusă) – Comuna Jucu;*Apahida (nou propusă) –Comuna Apahida;*Apahida (nou propusă) – Comuna Apahida;*APAHIDA (existentă) – Comuna Apahida;*Dezmir (existentă) – Comuna Apahida;*Aeroport Avram Iancu (nou propusă) – Municipiul Cluj-Napoca;*CLUJ-NAPOCA EST (existentă) –Municipiul Cluj-Napoca;*IRA (nou propusă) –Municipiul Cluj-Napoca;*Fabricii de Zahăr (nou propusă) – Municipiul ClujNapoca;*Piața 1 Mai (nou propusă) – Municipiul Cluj-Napoca;*CLUJ NAPOCA (existentă) – Municipiul Cluj-Napoca;*Tetarom (existentă – conform M300) – Municipiul Cluj-Napoca;*Hoia (nou propusă) – Municipiul Cluj-Napoca;*Baciu (existentă – conform M300) – Comuna Baciu;*Suceag (existentă) – Comuna Baciu;*Rădaia (existentă) – Comuna Baciu;*Mera (existentă) – Comuna Baciu;*Nădășel (existentă – conform M300) – Comuna Gârbău;*Gârbău (existentă) – Comuna Gârbău.
Realizarea infrastructurii rutiere și pietonale include patru pasaje subterane pietonale, cu un punct intermodal în zona Aeroportului (stațiile Piața 1 Mai, Fabricii de Zahăr, IRA și Aeroportul Internațional „Avram lancu”).
În plus, pe traseul trenului metropolitan vor fi realizate opt parcări auto (stațiile Gârbău, Rădaia, Hoia, Dezmir, Apahida, Câmpenești, Jucu de Jos, Bonțida).
Trenul metropolitan va utiliza infrastructura feroviară publică existentă, pe traseul Bonţida–Cluj-Napoca–Gârbău, în lungime de 48,8 km.
Conform documentației, flota feroviară va cuprinde nouă trenuri, cu o capacitate de 420 locuri.
Acestea vor funcționa exclusiv electric, la o viteză maximă de 150 km/h și cu o frecvență de 30 minute.
De asemenea, se estimează că numărul total al călătorilor transportați va fi de aproximativ 7.
600 persoane/zi în anul 2030, respectiv de circa 9.
500 persoane/zi în anul 2050.
Finanțarea investiției va putea fi realizată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027.
Costurile sunt estimate la 280 de milioane de euro.
În primăvara acestui an, Consiliul Județean Cluj anunța că va aloca 10 milioane de euro în 2025 pentru proiectul trenului metropolitan și se asocia cu municipiul Cluj-Napoca și cu alte comune învecinate pentru realizarea acestei investiții.
În baza acordului de asociere, Consiliul Județean va acoperi cheltuielile neeligibile ocazionate de construirea parcărilor auto în sistem „Park&Ride”, ce vor fi amplasate în vecinătatea stațiilor feroviare din localitățile Bonțida, Răscruci, Jucu, Câmpenești, Apahida, Dezmir, Baciu, Suceag, Rădaia, Mera, Nădășel și Gârbău.
Finanțarea acestor investiții va fi realizată atât din bugetul propriu al Consiliului Județean, prin alocări multianuale, cât și din alte surse, inclusiv din fonduri europene.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro