Polițist din Cluj, târât cu mașina de un șofer care a refuzat controlul rutier! Fugarul a fost prins după o oră.

Spread the love

  Un polițist a fost târât cu mașina, miercuri dimineața, pe strada Blajului din Cluj-Napoca, după ce a cerut unui șofer să coboare din mașină în vederea unui control, iar tânărul a refuzat și a demarat în trombă.

Fugarul a fost prins după o oră.

„În cursul dimineții de astăzi, 28 august a.

c.

, în jurul orei 08.

20, un echipaj din cadrul Poliției Municipiul Cluj-Napoca – Secția 7 Poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui bărbat care conducea un autoturism pe strada Blajului din municipiu.

În autovehicul se aflau două persoane, iar la efectuarea controlului rutier, persoana aflată la volan nu ar fi respectat indicațiile echipajului de poliție de a coborî din vehicul.

Astfel, s-a procedat la imobilizarea acestuia, moment în care bărbatul a demarat cu autoturismul, târându-l câțiva metri pe unul dintre polițiști și provocându-i leziuni la nivelul membrelor inferioare.

În cauză au fost demarate verificări cu celeritate pentru depistarea persoanei respective, iar pasagerul a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul activităților de căutare au fost angrenate forțe suplimentare, respectiv Serviciul Pentru Acțiuni Speciale, investigații criminale, ordine publică, rutieră, criminalistică, poliție locală și jandarmerie.

Astfel, în mai puțin de o oră de la data producerii incidentului, bănuitul de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 20 de ani, a fost depistat pe o stradă din cartierul Someșeni.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul infracțiunii de ultraj, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul și dispuse măsurile legale”, a transmis IPJ Cluj.

Update, ora 17:18„În cursul zilei de astăzi, 28 august a.

c.

, pe numele tânărului de 20 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și părăsirea locului accidentului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Cluj.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns