Un bărbat a fost arestat în urma atacului din Germania. Trei persoane au murit și opt au fost rănite.

Spread the love

  Parchetul federal german responsabil cu antiterorismul a preluat duminică ancheta referitoare la atacul cu cuţit comis vineri seară la Solingen, în vestul ţării, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) şi al cărui autor s-a predat autorităţilor, informează AFP.

 „Parchetul federal s-a sesizat şi a deschis o anchetă pentru participare la o organizaţie teroristă, vizându-l pe principalul suspect, un sirian în vârstă de 26 de ani care s-a predat duminică autorităţilor”, a declarat o purtătoare de cuvânt a parchetului federal din Karlsruhe.

Puţin mai devreme, poliţia locală a anunţat că principalul suspect s-a predat şi şi-a recunoscut fapta.

În atacul comis în timpul unei sărbători locale la Solingen au murit trei persoane şi opt au fost rănite.

Duminică, poliţia a informat că persoana arestată sâmbătă seara într-un centru pentru refugiaţi din Solingen, nu departe de locul atacului, este considerată „martor”.

Un adolescent de 15 ani, suspectat de ‘ne-denunţare’ a planului de act criminal, fusese şi el reţinut puţin mai devreme, anchetatorii urmărind să afle dacă s-a aflat în legătură cu autorul atacului.

Într-un comunicat transmis prin organul său de propagandă Amaq, SI a revendicat acest atac care a bulversat Germania.

Potrivit publicaţiilor Bild şi Der Spiegel, sirianul a sosit la sfârşitul lui 2022 în Germania, unde beneficiază de statut de protecţie subsidiară, acordat frecvent persoanelor refugiate din această ţară în război.

El nu era cunoscut serviciilor de securitate ca extremist islamist, au scris publicaţiile, informaţie neconfirmată până acum de poliţie.

Loviţi cu cuţitul, doi bărbaţi de 56, respectiv 67 de ani, şi o femeie de 56 de ani au murit, iar alte opt persoane au fost rănite, patru dintre ele grav.

Agresorul şi-a atacat victimele „la nivelul gâtului”, a indicat poliţia.

Ministrul de interne Nancy Faeser, care s-a deplasat la Solingen, a chemat populaţia să „rămână unită” în faţa acestui „atentat oribil”.

„Să nu ne lăsăm divizaţi”, a îndemnat ea, denunţându-i pe „cei care vor să semene ură”.

După atacul de la Solingen, partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extrema dreaptă) a acuzat lacune în politica de securitate la nivelul regional şi federal.

Coaliţia cancelarului social-democrat are în faţă alegeri regionale cheie peste o săptămână în trei landuri din est, unde AfD devansează cu mult în sondaje cele trei partide de la guvernare.

„Vinovatul trebuie arestat rapid şi pedepsit cu toată rigoarea legii”, a afirmat Scholz, pe reţeaua X, declarându-se „bulversat” de cele întâmplate.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns