Unitățile medicale și doi medici, dintre care unul anestezist, au fost obligați de Tribunalul Alba să plătească daune morale în valoare totală de 150.
000 de euro către familia unei femei care a decedat, în 13 martie 2014, la vârsta de doar 45 de ani, notează Libertatea.
roÎn urma unor greșeli în lanț, Maria Burlacu a fost operată la mandibulă, deşi suferise un infarct masiv.
Medicii care au tratat-o au ignorat faptul că pacienta se plângea de dureri în piept și au considerat că simptomele sunt cauzate de un abces dentar, potrivit sursei citate.
În urmă cu mai bine de zece ani, în martie 2014, Maria Burlacu a ajuns la UPU Alba-Iulia după ce anterior își pierduse cunoștința în propria locuință.
Deși pacienta acuza dureri în piept, a fost consultată doar pentru afecţiunea pe care o avea la mandibulă, fără niciun consult cardiologic.
În contextul în care starea femeii de 45 de ani s-a agravat, aceasta a fost trimisă la Spitalul Clinic de Urgenţă din Cluj-Napoca, la secția maxilo-facială, unde a fost operată la mandibulă, deși acuza în continuare dureri toracice.
La spitalul din Cluj, nu s-au efectuat, de asemenea, investigațiile minime necesare înaintea operației.
Starea femeii s-a înrăutățit, iar ulterior pacienta a decedat.
Necropsia realizată a arătat că Maria Burlacu a murit în urma unui infarct miocardic, potrivit Libertatea.
roÎn cazul medicului din Alba Iulia, Colegiul Medicilor a constatat că a modificat valorile tensiunii arteriale consemnate în fişa de prezentare la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), respectiv motivele prezentării.
S-a mai reținut faptul că „prin lipsa diligenţelor necesare a fi depuse la pacienta Burlacu Maria, a privat-o pe aceasta la şansa de vindecare sau supravieţuire şi nu a prevăzut în timp util necesitatea trimiterii pacientei către o unitate medicală cu dotări superioare pentru a fi tratată pentru simptomele pentru care se prezentase la spital şi nu pentru ceea ce a considerat a fi factorul declanşator al acestora, în mod eronat, în opina sa, abcesul mandibular”.
În cazul medicului anestezist de la Cluj-Napoca, Colegiul Medicilor a constat că nu şi-a îndeplinit obligaţia de supraveghere post anestezie a pacientei.
Familia Mariei a cerut în justiție daune în valoare de 1,5 milioane de euro.
Tribunalul Alba a pronunțat în iulie 2024 sentința la acțiunea civilă deschisă în 2017 de familia pacientei decedate.
Pârâţi în dosar sunt Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi medicul Mariana Adămuţiu, respectiv Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca şi medicul Ioana Elica Recean.
Fiecare medic a fost obligat, în solidar cu spitalul, la plata a câte 25.
000 de euro către soțul femeii și cei doi copii rămași fără mamă.
Cei doi medici și spitalele nu vor plăti, în final, nicio sumă de bani, pentru că instanța a admis „chemarea în garanție” a unei societăți de asigurare, care ar urma să achite inclusiv cheltuielile de judecată reprezentând onorariul pentru avocat și taxa de timbru aferentă pretenţiilor admise.
Reprezentanții celor două spitale și cei doi medici își susțin în continuare nevinovăția.
Citește articolul integral pe Libertatea.
roCitiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro