Sursa foto: Hepta / Mediafax Foto În cadrul discursului său de la Convenţia Naţională Democrată, Tim Walz a mulţumit arenei pline pentru că a „adus bucurie” într-o alegere transformată de promovarea partenerei sale de campanie, vicepreşedinta Kamala Harris, scrie Deutsche Welle.
În cazul în care Kamala Harris va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA – care sunt programate în luna noiembrie –, Tim Walz va deveni vicepreşedinte.
Vezi mai multe articole din categoria externe „Este onoarea vieţii mele să vă accept nominalizarea pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite.
Suntem cu toţii aici în seara aceasta pentru un motiv simplu şi frumos – iubim această ţară”, a declarat Walz la Chicago.
În timpul discursului, Tim Walz a vorbit despre educaţia sa într-un orăşel din Nebraska, dar şi despre anii petrecuţi în armată şi cariera de profesor de liceu şi de antrenor sportiv.
El a menţionat şi de cine a fost determinat să păşească în lumea politică.
„Aceşti jucători şi elevii mei au fost cei care m-au inspirat să candidez pentru Congres.
Ei au văzut în mine ceea ce am sperat să le insuflu şi lor – un angajament faţă de binele comun, o înţelegere a faptului că suntem cu toţii implicaţi în asta.
Şi credinţa că o singură persoană poate face o diferenţă reală pentru vecinii săi”, a spus el, potrivit BBC.
Discursul a fost completat de propunerile politice pe care le are în programul său electoral, printre acestea regăsindu-se reducerea impozitelor pentru clasa de mijloc şi clasa muncitoare, precum şi infrastructura pentru locuinţe.
Vicepreşedinta Kamala Harris – candidata democraţilor pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie – se va adresa reuniunii în ultima sa seară, joi.